Articol
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Sibiu, care conducea o autoutilitară, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Veștem spre Sibiu, de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Gorj.
În urma impactului bărbatul de 26 ani a suferit un traumatism cranian și un traumatism la picior, fiind transportat la spital. În autoturism se aflau și alți pasageri care au fost transportați la spital, conștienți.
„În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a tuturor celor 4 ocupanți ai autoturismului, conducătorul auto și cei trei pasageri, bărbați în vârstă de 21, 25, respectiv 31 de ani, din Avrig, aceștia fiind transportați la spital conștienți”, potrivit IPJ Sibiu.