Articol
"Nu lăsa să pierdem Ardealul, Doamne!"
Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, nu e la prima manifestaţie de "transilvanism", de parcă ar fi şi preşedintele acestei părţi de Românie. Declaraţiile sale publice, adică postările de pe facebook, uneori cam trec graniţa dintre imagine şi informare şi bat spre mici ofense aduse statului român, chiar dacă ele sunt mai delicate, chiar cochete. OK, un şef de stat vine, în vizită particulară, în România, exact la cea mai mare dintre sărbătorile maghiarilor şi secuilor, pelerinajul de la Şumuleu cu prilejul Rusaliilor romano-catolice. Anul acesta au fost, spun ştirile, la Şumuleu, 300.000 de persoane. Preşedintele Ungariei a venit ca persoană privată şi nu a ţinut vreun discurs. Totuşi, din imagini se vede clar că a fost o sărbătoare religioasă cu un vădit iz naţionalist: steaguri maghiare, steaguri ale Ţinutului Secuiesc, pâini legate şi ele cu şnur roşu-alb-verde, costume tradiţionale.
Mesajul public al lui Katalin Novak a fost acesta: "Ne hagyd elveszni Erdélyt, Istenünk!" adică în valahă, "Nu lăsa să pierdem Ardealul, Doamne!". Cine ce Ardeal să piardă? Şi cine să ia Ardealul celui care e în risc să-l piardă?
Ce a mai făcut preşedintele Ungariei în România? Conform seriei de postări pe facebook pe această temă Katalin Novak şi-a plecat capul la mormântul "celui mai mare secui", Balasz Orban (revoluţionar şi cercetător, autor al cărţii "Descrierea Pământului/Ţinutului Secuiesc", o persoană romantică şi multilaterală, tipică secolului al XIX-lea) apoi a fost la Sfântu Gheorghe/Sepsiszentgyörgy unde a transmis că maghiarii calvini din Transilvania se salută cu "pace de la Dumnezeu" şi că a participat la serviciul divin tot calvin de Ziua Cincizecimii, unde "episcopul Bela Kato ne-a transmis Adevărul lui Dumnezeu". A mai transmis că "Dragostea hrănită cu libertate ("libertate", adică?, n.n.) poate fi o fundaţie a păcii dorite dintre maghiari şi maghiari, maghiari şi români (nu ştiam că suntem în război cu ei, dar în fine, poate alţii sunt convinşi că aşa e, n.n.), dar şi în Ucraina. "Libertatea poate fi pusă în serviciul dragostei, a declarat Carola Szilvássy, o figură proeminentă a calviniştilor transilvăneni", a postat Novak, momentul fiind inaugurarea unei "case a carităţii" aparţinătoare bisericii reformate maghiare din Sfântu Gheorghe". Interesant că aici preşedintele a spus că evenimentul a avut loc "on the second day of my visit to Transylvania". Adică, dacă mai e nevoie de tradus, "în cea de-a doua zi a vizitei mele în TRANSILVANIA". V-aţi prins? Nu în ROMÂNIA; deşi Transilvania face parte din România şi nu există o structură administrativă numită "Transilvania". Iar unul din tag-uri arăta că se afla în "Erdely".
Adică ar fi ca şi cum preşedintele Iohannis ar merge în vizită în Marea Britanie, ar vizita, să zicem, băile romane de la Bath, iar el ar declara că a efectuat o vizită în Bath and North East Somerset, nu în Anglia. Adică ceva şchioapătă aici. Cum ar suna să spui, ca reprezentant oficial al unei ţări, că ai efectuat o vizită în Bucovina, la Cernăuţi sau Văscăuţi, în loc de Ucraina? Sau în Basarabia în loc de Moldova? Ei, asta e ideea.
Ce e cu Imnul Secuiesc?
Am ascultat, ca să ştiu despre ce e vorba şi care e treaba, Imnul (ţinutului) Secuiesc, cel cu versul care a dat replici din partea MAE şi al preşedintelui Camerei, Marcel Ciolacu, dealtfel, până acum singurele oficialităţi de "Liga I" care au reacţionat la limbajul destul de separatist al preşedintelui maghiar.
"Székely Himnusz" este vechi de pe la 1921, are la bază un poem a lui Csanady Gyorgy pe muzica lui Mihalik Kálmán. Ambii au fugit din Transilvania după ce acest ţinut a intrat în componenţa României, din motive uşor de bănuit. Piesa a fost mult timp interzisă la noi, dar asta i-a adus şi mai mare succes (aşa e când interzici, devine mai atractiv) a devenit semifolclor rpecum cântecele ce le cântăm noi la 1 Decembrie, iar în 2009 a devenit imnul aşa-zisului "Ținut Secuiesc". Textul imnul a mai beneficiat de adaosuri ulterioare faţă de original.
Am spus că l-am ascultat. Nefiind secui, nu am vibrat la el, melodia fiind prea melodioasă (dar nu patetică) iar mesajul prea, cum să spun, cam teatral de "obidit", dar de înţeles în contextul naţionalist-romantic-decepţionat al unei Ungarii dublu învinse şi împărţite între învingători. Este, cum să zic, un fel de combinaţie între "Tu Ardeal" şi "Doamne ocoroteşte-i pe români", dar din tabăra cealaltă. Jurăminte că nu ne lăsăm de neam în indiferent de condiţiile vitrege, apeluri la Dumnezeu pentru apărarea naţiunii şi a teritoriului, apeluri la libertate şi eliberare, naţiunea care sângerează şi este lovită /cu biciul) de duşman (în speţă, de valahi), apel la eroi din negura istoriei, ca legendarul prinţ Csaba, (fiul lui Attila, cel care şi după moarte a cobărât cu oastea din ceruri şi i-a bătut pe duşmani) pentru a lovi iar (pe români, nu?) şi a readuce glorie poporului şi naţiei maghiare de la sânul căreia a fost ruptă cea secuiască, "Nu ne lăsa să pierdem Ardealul, Doamne!".
Ţinutul Secuiesc – o raritate administrativ-politică
Interesant este această structură numită Ţinutul Secuiesc. O structură administrativă paralelă cu statul român din care face parte şi de fapt şi de drept. Rezoluţia Adunării Naţionale a Secuilor de la Ditrău din 2006 dă mai multe detalii demne de reamintit despre cum e cu acest ţinut. "…Dreptul la autodeterminare a poporului secuiesc, parte integrantă a naţiunii maghiare şi pe baza acestui drept, autoguvernarea internă a Ţinutului Secuiesc". Se promite şi se cere: "Egalitate deplină şi efectivă tuturor locuitorilor şi popoarelor din Ţinutul Secuiesc", "dreptul de a se instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizii aleşi din sânul său", "de a dispune de organele administrative, deliberative, executive şi legislative proprii", asigurarea puterii le nivel regional", "o largă autonomie", egalitate pentru fiecare cult religios recunoscut de stat", stat de drept, democraţie, autonomie economica şi financiară, "Impozitele din teritoriu să revină în proporţie de 90% Ţinutului Secuiesc". Înfiinţarea Ţinutului Secuiesc "ca regiune autonomă administrativă", recunoaştere intenaţională, etc.
Numai că structura aceasta nu există, de drept. De fapt, există neoficial încă de dinainte de existenţa denumirii de "Ţinutul Secuiesc". Nu este recunoscută, nu are reprezentanţă, nu are organisme oficiale în afară, desigur, de Consiliul Naţional Secuiesc. Chiar dacă se aplică, practic, cumva, în teritoriu. OK, berea Csiki avea la etichetă (acum nu ştiu, i-au sărit preţul, nu mai iau) că este fabricată în Ţinutul Secuiesc, nu în România. Preşedintele Ungariei nu vine în România ci în Erdely şi pe Pământul Secuiesc. Dar… există o reprezentanţă oficială, administrativă legală a ţinutului acestuia? Nu. Este o enclavă etnico-istorică şi culturală. Ca şi cum saşii ar decide reînfiinţarea Fundus Regius, ţinutul primit spre colonizare de la regii Ungariei. Nu mai există de mult, nu mai e o structură exclusivistă, dar aşa, ca în amintirea vremurilor.
Ţinutul Secuiesc e ca şi când Louisiana s-ar declara "Ţinutul Franţuzesc" sau Cordoba "Ţinutul Maur", ar refuza în mod direct şi vădit exprimarea în engleză sau spaniolă şi s-ar plânge la infinit după vremea când Spania era Regina coloniilor sau Arabia se întindea până în Europa.
Apropo de "egalitatea deplină şi efectivă" a "locuitorilor şi popoarelor din Ţinutul Secuiesc", sunt curios care ar fi fost reacţia, la Şumuleu, dacă ar fi apărut o delegaţie de români (nu nu din cei agresivi ca cei care s-au răţoit la Sibiu la statuia lui Brukenthal) că sunt şi români romano-catolici, cu drapelul specific roşu-galben-albastru, în costum naţional, cântând ceva specific momentului, în româneşte, că avem şi noi cântece faine? Ar fi venit cineva cu mâna întinsă să îi întâmpine? Le-ar fi spus cineva, fii binevenit frate creştin? I s-ar fi adresat în LIMBA OFICIALĂ a Statului Român, pe româneşte, chiar cu inevitabilul accent? M-aş bucura să aud că "da".
Poate învaţă şi ai noştri ceva din asta…
Nu-mi amintesc să fi văzut vreo poziţie, am spus, oficială cu privire la "erorile" (aş, "erorile"!) de exprimare ale unui şef de stat, TOTUŞI, cu privire la ţara unde se află şi mesajele subtile anti-ţara unde se află publicate oficial, cu excepţia celor menţionate, chiar dacă mai nou e cool să te iei de Ungaria, că nu strigă sonor, ca noi, pe tema Ucraina. Dar uite că nu. La fel, ceea ce e mult mai grav, nu am auzit ca vreun şef de stat să facă declaraţii patriotice printre şi pentru românii din altă ţară. Ok, Iohannis pomeneşte de fiecare dată despre Ucraina, de parcă ar fi preşedintele ei, nu al nostru. La fel, de o vreme, despre Moldova. Despre România? Parcursul european, familia europeană, flancul estic, că rezilienţă, că solidaritate, că uite cum sprijinim Ucraina şi că uite cum sprijinim Moldova. Nu l-am văzut în vizite private prin Bucovina pardon Ucraina prin Basarabia, pardon Republica Moldova, prin Timoc pardon Serbia sau Banatul pardon Sârbesc, prin Ungaria, Macedonia, Albania sau Grecia la români, aromâni şi alţi valahi care de secole sunt pe acolo. Nici în comunităţile de români de "dincolo", ca să le re-insufle dragostea de patria aflată de parte. Nu am văzut, ce-i drept, nici alţi politicieni, cu excepţia perioadelor electorale, când subit se paraşutează în mijlocul "masselor populare" ca să se milogească după voturi (că de aia au dat la partid să ajungă pe liste).
Respect patriotismul altor naţii, atâta vreme cât nu lezează credinţa, etnia şi naţionalitatea mea. Respect chiar şi ideea de maghiar şi secui, cu condiţia ca să fie respectată cea de român sau dacă doriţi valah, că nu mă deranjază denumirea asta. Că dacă e să o luăm altfel, e uşor să plângi după ţara ta aia "mare", glorioasă, ideală, în culmea dezvoltării şi a suprafeţei ei. Numai că istoria se schimbă. La fel cum Buda nu mai e ocupată de turci, nici Ţara Românască nu mai e vasală regilor angevini, nici Transilvania cu cele Trei Scaune nu mai e parte din Ungaria, Imperiul Habsburgic sau Chesaro-Crăiesc. Că aşa, Ungaria Mare, România Mare, Albania Mare, Serbia Mare, Polonia Mare, imperiile coloniale britanic, german, franţuzesc, spaniol, portughez, belgian, motive de nostalgii inutil istorice sunt destule, dar cam ireale. Să visezi la Ungaria care să "elibereze" Transilvania de sub "jugul" valah, acum, în Mileniul Globalist şi ca membru într-o Uniune Europeană care ea face legile la tine, mi se pare doar o chestie de un romantism superb şi ireal. Totuşi, patriotismul preşedintelui Ungariei ar putea fi, totuşi, o lecţie pentru ai noştri. Chiar dacă nu sun speranţe pentru aşa ceva.