Nu-i visul nimănui să înmoaie pâinea în ulei și să o tăvălească apoi prin zahăr

Acasa >

Articol

Imediat ce a preluat guvernarea, Marcel Ciolacu s-a pus pe treabă, creionându-le românilor un viitor în care se vor revărsa peste ei râuri de lapte și miere. Neobositul premier e intransigent cu sărăcia, cu lipsa de umanitate și corupția. Azi e în București, mâine în Germania, de unde ne mângâie compătimitor, nu stă o clipă; mai mult, se întâlnește și duminica la birou cu cei în măsură să îi sancționeze pe călăii bătrânilor de la azilurile din Ilfov. Emoționant. Din noianul de promisiuni, deversat de Marcel Ciolacu, probabil cel mai mult i-a interesat pe români basmul cu ieftinirea produselor alimentare de bază. Mă rog, trebuie să fii naiv să crezi că te poți înțelege cu proprietarii de hipermarketuri, dar nu te pui cu strategia de marketing politic a omului. Să presupunem că se vor ieftini câteva produse alimentare de bază (scăderea prețului se va răsfrânge tot asupra producătorilor). Ce altă veste a dat din aripioare pe lângă darabanele ce anunțau marile ieftiniri? Că s-ar putea să crească TVA la produsele alimentare, considerate ca nefiind de bază, la servicii etc. Adică vei mânca ulei și zahăr la preț puțin diminuat, dar vei plăti mai mult pentru smântână, brânzeturi și multe altele. Dacă va crește TVA și la serviciile din turism, s-a dus naibii nivelul de mulțumire, căci nu e țelul nimănui în viață să mănânce pâine înmuiată în ulei, tăvălită apoi prin zahăr. Carevasăzică, cu o mână ți se dă și cu două ți se ia. Apropo, au trecut mai bine de șase luni de când s-au ieftinit carburanții, dar n-am văzut vreo scădere a prețurilor la raft. Când s-au scumpit, a fost o chestiune de zile ca prețurile tuturor produselor să explodeze, motivația fiind creșterea tarifelor pentru benzină și motorină. Chiar dacă ni se aruncă în față toate nadele, care ar trebui să ne abată atenția de la traiul tot mai greu, acesta din urmă pare că nu se va da dus prea curând. Cei ce își făceau iluzii în privința scăderii ratelor la creditele contractate și-au luat gândul de la o posibilă revenire la normalitate, cât despre incursiunile printre rafturile magazinelor, ele reprezintă asigurarea că nu vor veni prea curând vremuri mai bune. Ne-am putea hrăni cu promisiunile politicienilor, doar că ele nu țin de foame și produc deziluzii majore în rândul celor ce mai aveau o doză de naivitate. Jocul de scenă al premierului Ciolacu e ușor neobișnuit în politica românească, însă dat fiind că mai e un an până la alegeri trebuie luat ca atare. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
09 iulie 2023 la 08:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit