În 1990, când eram în stare să ne spălăm cu săpun Duru și în cerul gurii am schimbat totul, bun sau rău, pe valută, pe produse de import, numai să vedem duse la tomberon toate cele ce le avuseserăm până atunci. Ușureii de Drăgășani i-am dat pe adidașii de mușama, ardeii românești pe cei turcești, roșiile noastre mici și zbârcite pe unele mari, lucioase, dar fără gust, aduse din Olanda, treningurile „de Suceava” pe „foițe” din care ieșeau ațele, târguite la Stambul și multe altele. Ei, dar nu ne-a ajuns să facem revoluție doar în frigider și în dulap, ci am încălecat pe buldozerul reformelor, luând la dărâmat învățământul, turismul, administrația, ce mai, tot ce ne-a ieșit în cale. De trei decenii, toți veleitarii care și-au făcut de lucru pe la butoanele Educației au ținut morțiș să își lase amprenta pe sistem, așa cum fac nătărăii ce scrijelesc pe scoarța copacilor mesaje precum „Gigel + Anișoara = love”. Cum i-a trăsnit unuia o nefăcută prin tărtăcuță, cum a suflat peste inepție cu viață legislativă. S-a desființat admiterea la liceu, s-a modificat modul de susținere a Bacalaureatului, au fost trase pe linie moartă școlile profesionale pentru a fi ulterior dezgropate, s-au schimbat trimestrele cu semestre, s-au tot modificat modalitățile de evaluare, doar prin veceurile din fundul curților multor școli nu s-a deranjat nimic, nici cu o vidanjă. Sistemul de învățământ e – poate – cel mai siluit dintre sectoarele publice, vlăjganii care l-au luat în primire pe criterii politice dând frâu liber unor fantezii bolnăvicioase, care au umplut Educația românească de lucruri rușinoase, îmbolnăvind-o pentru mult timp de acum încolo. După o lungă hălăduire pe coclaurii experimentelor ce ne vor costa scump, se propune, printre altele, revenirea la examenul de admitere la liceu și se discută despre renunțarea la tâmpenia aceea cu adunatul mediilor din timpul gimnaziului cu rezultatele de la Evaluarea Națională. Spun că e o tâmpenie pentru că elevul din Văscăuți poate obține note bune mult mai ușor decât unul dintr-o școală în care evaluarea se face cu exigență. Examenul de admitere e singura formă de evaluare corectă. Mai sunt și alte tentative de revenire la principii și metode de evaluare pe care le-am aruncat la gunoi în urmă cu mulți ani, iar acum cotrobăim după ele, împinși de revelația unei eficiențe pe care unii o negaseră, având mintea lăsată în prizonieratul aburilor entuziasmului reformator. A fost nevoie de aproape 30 de ani, de experimente eșuate ca să revenim în locul din care plecasem, 30 de ani în care învățământul românesc a fost zguduit din temelii de seismele cu pretenții de modernizare. Să scoți o pereche de pantaloni evazați după trei decenii din dulap și să-i reevaluezi nu e greu, doar că Educația e mult mai complicată decât doi craci cu formă piramidală, uniți printr-un șliț și o bată.