Articol
N-am mai fost în Bucureşti de prin 1987, aşa că nu mai ştiu dacă există încă sloganurile vechi de susţinere a echipei ceferiştilor, poate cea mai iubită din ţară într-o anumită perioadă, când se bătea de la egal la egal cu Steaua şi Dinamo, rivalele dintotdeauna. Deşi student la Cluj, jucând la Locomotiva 16 Februarie, m-am simţit dator să ţin cu Rapidul, fapt neagreat de colegii mei de studii. (La un meci U-Rapid, în 1967, Adam a deschis scorul şi Neagu a egalat în repriza a doua. Am sărit în picioare în tribună şi am aplaudat, încasând câţiva ghionţi de la vecini!) La ce echipă era, merita susţinută, cu Răducanu, Motroc, Greavu, Jamaischi, Lupescu, Năsturescu, Dumitriu II, Neagu, Ion Ionescu, Codreanu. Făceau spectacol. Acum mă mir că mai au susţinători echipele, când sunt un fel de ghiveciuri, alcătuite din venetici, cu bagajele pregătite: dacă nu-şi capătă banii la timp, adio, fără regrete. (În Sibiu, la vremea asta, cred că numai Traian Oprean-TCM mai cotizează la Rapid!) Cu actuala politică a Federaţiei, nu ştiu când vom mai avea o echipă naţională cât de cât competitivă.)Poate cu Ana-Maria Prodan selecţioner?!) * M-a întrebat un ins anonim pe fb dacă sunt mândru că-s român. Îi răspund aici: Da, sunt, aşa cum aş fi fost mândru şi dacă mă năşteam în Filipine, că-s filipinez, ori în Angola, că-s angolez. Spre norocul meu, m-am născut în România, fără a face un merit din asta. * În gazeta "Amicul poporului" din 1913 apărea o breaking news despre o nuntă la ţară, la care au fost circa 400 de invitaţi. "În prima zi – nunta conform obiceiului durând 5 zile – nuntaşii au consumat: 12 butoaie de bere, 35 hectolitri de vin, 270 perechi de pui, 180 de raţe, 9 porci, 3 viţei, 700 de ouă, câţiva saci de făină şi două vagoane de prăjituri". Bănuiesc că în zilele următoare participanţii la festin s-au mai rărit… * Recent am aflat că a existat un remarcabil poet rus, Mihail Kuzmin (1872-1936), compozitor în acelaşi timp, vlăstar al unei familii nobile. El a spus: "Alpinistul care a urcat Golgota nu mai este interesat de "Everest". Câţiva dintre partenerii lui homosexuali au fost executaţi din ordinul lui Stalin. Norocul lui că a murit înainte. * La Paris, au fost scoase la licitaţie o seamă de manuscrise (peste 30 de caiete redactate de Cioran în anii 70-80 (evaluate la suma de 170.000 de euro). Lucrurile sunt încurcate, amatorii, puţini, n-au dat banii ceruţi de licitator, cei care ar fi cumpărat au fost obstrucţionaţi de biblioteci pariziene care ar fi avut dreptul de preempţiune, aşa că vor urma, cu siguranţă, alte licitaţii. (De aceea e bine să laşi după tine lucruri în coadă de peşte, că abia te mai pomeneşte lumea, cu bune şi rele!) * loan T. Morar scrie: "M-am născut la ţară, copilărind într-un cartier mărginaş, muncitoresc şi am crezut multă vreme că numai oamenii bolnavi beau ceai. "Eşti răcit, să-ţi fac un ceai", zicea bunica sau mama. Mai târziu am aflat că lumea bea ceai pentru plăcere (…)". Eu am rămas tot la ideea că numai oamenii bolnavi beau ceai! După un vechi principiu: "Ceai bei, ceai poţi".