Articol
În Piaţa Mare din Sibiu a avut loc, astăzi, deschiderea oficială a noului an universitar 2023-2024 la Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu şi la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu". Sute de studenţi, cadre didactice şi invitaţi au fost prezenţi la ceremonie, în prezenţa reprezentanţilor conducerilor celor două universităţi, dar şi a autorităţilor locale şi judeţene precum preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Câmpean, rectorul ULBS prof. univ. dr. Sorin Radu, prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan şi viceprimarul Sibiului, Corina Bokor.
Fiecare dintre aceştia a ţinut să le ureze studenţilor toate cele bune şi un an nou prosper în cariera şi formarea lor. Rectorul Sorin Radu a susţinut primul discurs de deschidere a ceremoniei: "Iată-ne din nou în Piaţa Mare a Sibiului într-o toamnă splendidă deschizând anul universitar şi urându-le tuturor studenţilor, dar îndeosebi celor din anul I, mult succes. Anul acesta îi salutăm pe cei 5.100 de boboci care au ales să îşi construiască o carieră la Universitatea "Lucian Blaga". Am pregătit programe de studiu care ţin pasul cu dezvoltarea pieţei muncii şi, mai ales, ne-am preocupat ca educaţia academică să includă şi repere educative naţionale. Profitaţi de şansa de a studia într-un oraş cultural aşa cum este Sibiul".
A luat mai apoi cuvântul gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan: "Aţi ales două universităţi puternice, Universitatea "Lucian Blaga" şi Academia Forţelor Terestre. Dragi studenţi, vă aflaţi în perioada cea mai frumoasă a vieţii dumneavoastră unde puneţi bazele carierei la care visaţi, vă îndemn să profitaţi din plin de oportunităţile pe care le oferă oraşul Sibiu. Voi, sutdenţii militari, aţi ales mai mult decât o carieră, aţi ales un destin.
După discursurile rectorilor universităţilor sibiene, au luat cuvântul autorităţile locale şi judeţene. Viceprimarul Sibiului, Corina Bokor: "Priviţi aceşti ani ca pe o oportunitate pentru a învăţa, preţuiţi şansa şi transformaţi-o într-un capital. Păstraţi însă în minte că aceste cursuri sunt doar o bază, clădiţi pe această bază, fiţi curajoşi şi treceţi de minimul necesar, învăţaţi pentru a şti. Bucuraţi-vă de aceşti ani, aveţi educaţia pe propriii umeri şi libertatea care să transforme această perioadă în cea mai frumoasă perioadă a vieţii". Preşedinta Consiliului Judeţean Daniela Câmpean: "Vă aflaţi în locul protrivt pentru că oraşul şi judeţul Sibiu sunt spectaculoase şi miraculoase în egală măsură. Ne bucurăm să vedem astăzi oameni tineri care se pregătesc pentru schimbare. Celor veniţi din alte zone ale ţării vreau să le spun bun venit, să aveţi parte de profesori dăruiţi, colegi care să vă devină prieteni, iar Sibiul să vă devină casă".
Pentru ca evenimentul să fie mai special organizatorii au invitat pe scenă o tânără olimpică, Raisa Alina Costache care a ţinut să împărtăşească cu studenţii experienţa şi perseverenţa sa: "Mulţumesc celor care m-au invitat să împărtăşesc o parte din experienţa mea ca olimpică naţională 2 ani consecutivi. Nu sunt cu nimic diferită de restul, sunt o persoană curioasă care nu a suportat rutina. Luaţi fiecare oportunitate ca pe o gură de oxigen, fiţi curioşi, încercaţi să ieşiti în faţă".
Ceremonia s-a încheiat cu un scurt concert susţinut de formaţia "Band of Brothers & Sisters".
"Toamna studenţească" este un proiect co-finanţat de Primăria Sibiu, prin Agenda Culturală, fiind primul eveniment din "Săptămâna de Orientare", un program dezvoltat în special pentru tinerii studenţi din anul I, pentru a se putea familiariza mai bine cu mediul academic.
Foto: RĂZVAN NEGRU