Sâmbătă, pe când intenționam să îmi fac o cafea, n-apucă espresorul să-și ducă la bun sfârșit misiunea de energizare și desfătare, că se așternu liniștea peste toate cele din casă. Întreb vecinii, liniște și la ei. Aștept, crezând că e una dintre acele pene obișnuite de curent care în trecut mi-au stricat câteva electrocasnice. Îmi iau gândul de la acel espresso, căruia îi venise de hac întreruperea curentului și îmi fac o cafea la ibric. Bună, nimic de zis, încerc să privesc partea plină a paharului. În fond, nu mai băusem de multă vreme o cafea la ibric, așa că tratez pana de curent cu mai puțină enervare. Totuși, așteptam ca binefacerile energiei electrice să pătrundă din nou în casă; nu de alta, dar nu prea mai aveam baterie la telefon, centrala trăgea la aghioase și începusem să simt că, totuși, e iarnă. Sun la numărul acela la care îți răspunde o voce robotică rece și te plimbă prin toată regiunea, indicându-ți să apeși o tastă anume, în funcție de ceea ce dorești să afli ori să transmiți. După un periplu agasant prin meniul acestui serviciu, aflu că toată zona în care locuiesc a căzut pradă unei avarii. Sun un prieten pentru mai multe informații și aflu că defecțiunea e serioasă și că echipa de intervenție lucrează din greu pentru a remedia avaria. Decid să plec în oraș, în locuri unde era ceva mai cald și mai lumină. Îmi încarc telefonul în mașină și încep să mă înfurii, nu neapărat din cauza avariei, ci amintindu-mi de inepțiile celor ce ne recomandă, cu agresivitate, să trecem cu toate cele la energia electrică. Mi-am amintit că, de curând, niște eminențe cenușii au descoperit că flacăra aragazului e nocivă și ne recomandau să îl schimbăm cu plita electrică. Nocivă sau nu, flacăra asta ne poate încălzi, când rețeaua de distribuție a energie electrice pică. Aceeași observație e valabilă și pentru soba de teracotă, la care te poți încălzi doar cu gaz, fără a depinde de furnizarea energiei electrice. M-am întrebat cum aș fi putut pleca într-o mașină electrică spre locuri neatinse de avarie, cum mi-aș fi putut încărca telefonul la acel autoturism, care nu are ce căuta în benzinărie. Și, ca să aibă iritarea și un punct culminant, mi-a venit în minte tâmpenia aceea slobozită de la Comisia Europeană, legată de interzicerea motoarelor alimentate cu benzină sau motorină, începând cu 2035. Degeaba le spui unor astfel de netoți că infrastructura națională de distribuție a energiei electrice nu ar face față unui consum ridicat, că foarte multe din componentele sistemelor – chipurile – prietenoase cu mediul sunt fabricate în China, ceea ce înseamnă o dependență crâncenă față de această țară, degeaba te căznești să le explici că niciodată măsurile radicale nu reprezintă varianta câștigătoare. Trecerea abruptă, masivă, la mașini electrice, la încălzire pe bază de energie electrică reprezintă o politică falimentară care, în scurt timp, ne-ar putea transforma în sclavii celor ce dețin resursele și componentele mașinăriilor de care depindem. Dar, ce putere mai poate avea rațiunea în fața tăvălugului stârnit de combinația dintre ticăloșie, amatorism și lipsă de logică?

P.S. După câteva ore s-a reluat furnizarea energiei electrice, dar soba de teracotă începuse să își facă treaba. M-am felicitat pentru că nu am renunțat la ea, în ciuda călduroaselor recomandări care – ce să vezi? – nu mi-ar fi ținut de cald într-o astfel de situație.