Nu că ar fi fost prea multă liniște în spațiul românesc, dar niște zvonuri aprinse, aidoma artificiilor ce atrag atenția, au făcut vâlvă la început de săptămână. Umblă vorba că prin ministere s-ar fi discutat despre o posibilă diminuare a salariilor bugetarilor după modelul din 2010. Dacă judecăm lucrurile prin prisma interesului electoral al celor din Coaliție, e limpede că nu va fi luată o astfel de măsură, căci un milion de voturi, cât înseamnă suflarea bugetară, nu-s de ici, de colo. Grav este că, dacă au existat astfel de discuții la nivelul unor oficiali, în mintea lor aceste măsuri de avarie reprezintă o rezolvare. Sindromul tăierilor care și-au demonstrat ineficiența în urmă cu 13 ani nu a fost eliminat din organismul administrativ, iar asta denotă lipsă de viziune, incapacitate de gestionare a unor probleme financiare. La noi sunt vânați micii întreprinzători, se vorbește (fie și pe la colțuri) despre diminuarea lefurilor bugetarior de rând, dar sunt ignorate cheltuieli mari și nejustificate, când spunem asta nereferindu-ne neapărat la mult invocatele pensii speciale. În România există nenumărate exemple de risipă sau proastă cheltuire a banului public și, culmea, se încearcă dregerea crăpăturilor din buget prin măsuri ce lovesc în românul de rând, bugetar sau angajat în mediul privat. Faptul că sunt unii cărora le mai trece prin minte că tăierile pot fi o soluție, ne arată involuția și primitivismul celo ce se îndeletnicesc cu administrarea țării. E ca și cum cineva ar susține sus și tare, în public, că bătaia cruntă e singura metodă de educare a unui copil. Credeam că am depășit vremurile bolovănoase în care se aplicau corecții corporale și amputări salariale pentru iluzorii îmbunătățiri. Desigur, în sistemul bugetar sunt multe de schimbat, de pus în ordine, dar, în niciun caz tăierea salariilor nu se află printre măsurile revigorante. Teoretic, un astfel de zvon nu ar fi meritat prea multă atenție, analiză și comentarii. Nu poveștile scăpate în spațiul public sunt de interpretat, ci mentalitatea, modul primitiv de gândire și acțiune al unora care nu pot/nu vor să vadă dincolo de măsurile radicale specifice măcelarilor. Filozofia cârpaciului ce rezolvă o ruptură printr-o cusătură grosolană ce va ține trei zile n-ar avea ce căuta în mintea celor ce au de ținut în mâini hățurile unei țări. Mi-a plăcut mult vorba aceea românească pe care v-am mai spus-o: ”E păcat să pui șurub unde poți lega cu sârmă!”. Din păcate, li se potrivește nu doar ageamiilor ce trebăluiesc pe lângă curțile mici.