„Un astrofizician și un chirurg intră într-un restaurant…”. Nu…nu este începutul unei glume, ci o întâmplare reală care îi are drept protagoniști pe astrofizicianul Franco Vazza și pe prietenul său neurochirurg Alberto Feletti. Cei doi, depănând amintiri despre munca lor (despre structura universului, respectiv studierea ”compoziției” creierului), identifică similitudini între metoda de comparare a neuronilor dintr-o zonă a creierului și modelul de distribuție a materiei în univers, constatând că: „nu trebuie ignorată posibilitatea ca cele două modele să se suprapună într-un fel sau altul”. Concluzia lor se potrivea cu rândurile trimise de un cititor care ne ruga să publicăm mulțumirile sale „celui care a săvârșit încă o minune chirurgicală în Sibiu”. 

Lecția de anatomie

Rugămintea cu pricina se referea la neurochirurgul Claudiu Matei și cuprindea și o descriere a cabinetul acestuia „în care tronează o planșă reprezentând sistemul nevos al omului și creierul uman”. Cadrul părea desprins din tabloul „Lecția de anatomie a doctorului Deyman” (la fel de celebrul precum doctorul Tulp), o prelegere despre structura creierului, pictată de Rembrand, unul din cei mai mari pictori din istoria artei. Această imagine ne-a impulsionat să batem la ușa cabinetului medicului sibian. Pe parcusul dialogului am aflat aspecte legate de cariera sa, ceva-ceva despre minunea invocată de cititor, dar și care este locul şi rolul spitalului Polisano MedLife (acreditat NATO) în cadrul sistemului medical românesc, unde neochirurgul sibian a ajuns în urma insistenței regretatului doctor Ilie Vonica.

Echipa medicală pluridisciplinară

„Noi nu suntem creatori de minuni, ci încercăm prin cunoștințele dobândite și prin practica profesională să intervenim cu maximă precizie în păstrarea firului vieții. Apreciez gândurile transmise de pacient și îi mulțumesc pe această cale. Totuși trebuie să fac o precizare importantă: în profesia noastră determinantă este echipa pluridisciplinară. Această familie de profesioniști este formată din dr. Ioana-Sofia Nistor, dr. Dan Filip, dr. Joseph Gherman, dr. Iulia Maria Dancu, dr. Sorin Sabău, dr. Corina Faur, dr. Liviu Bran, dr. Adrian Moroti, dr Mihai Rusu, dr. Mariana Talău, dr. Raul Talău și psihologul Elena Calvun, la care mă alătur și eu. Este bine coagulată, căci asta este cheia reușitei intervențiilor noastre chirurgicale. Aveți dreptate când punctați că la temeila acestui format profesional se află o muncă de o viață acumulată de fiecare membru în parte. Noi o punem în valoare în cadrul operațiilor și o întreținem prin schimburile profesionale, precum cele semnalate de astrofizicianul și neurochirurgul la care făceați referire în preambulul discuție noastre. Da! Avem și noi un concept cutumic medical împărtășit inclusiv prietenilor, cunoscuților care susțin intervenții chirurgicale, cele mai multe fiind foarte costisitoare. Cum nu am permisiunea să-i numesc, mă rezum să spun doar că ei întruchipează chatarsisul profesional”. 

Rețeta reușitei 

”Mă întrebați care este izvorul performanței. La temelia performanței profesionale, în orice domeniu, este familia. Rolul părinților în formarea copiilor este esențial. Îmi aduc aminte că mama mea, care era contabilă, avea o disponibilitate aparte de a-i ajuta pe cei din jur, de a susține multe acte de caritate. O admiram și apreciam mult această calitate, așa cum apreciam și comportamentul rudelor noastre, o parte din ei fiind medici. Cu certitudine toți tinerii, în formarea lor profesională și morală, poartă și ADN-ului familiei din care provin. Acest „punct geometric de temelie” stă la baza profesiei mele. În anii copilăriei, actele de caritate m-au determinat să cred că medicul este un prototip al întrajutorării. Ei bine, eu doream să ating acel prototip. Ulterior visul meu de a ajunge ”medic salvator” a prins contur în acea perioada pe care Piaget o descrie ca fiind ”etapa de periodizare a psihicului tinerilor”.

Treptele cunoașterii

”Dorind să întregesc visul, am ținut morțiș să urmez cursurile liceului sanitar, considerând că este cadrul perfect de a începe ucenicia, aprofundând materii precum anatomia, fiziologia etc., care erau treptele cunoașterii mele”. Subit dialogul nostru se întrerupe. Chirurgul Claudiu Matei căută ceva. ”Nu găsesc o filă dintr-o publicație decupată în perioada liceului! Este un material despre creierul uman, care m-a marcat, devenind un fel de talisman pe care îl păstrez și acum cu drag”. După alte câteva clipe de căutări se rupe tăcerea. ”În fine…ideea este că acel decupaj conținea un text interesant despre creierul uman, prezentat ca un univers în miniatură. Textul sublinia legătura acestei mase amorfe de melină cu gândul, cu trăirile noastre, cu acea entitate nedovedită științific care era semnalată în Psaltirea lui Vespasian ca fiind sufletul. Materialul se referea și la interesul neuro-cercetătorilor focusat pe relația dintre suflet/psihic și corp/materie, fiind amintit și Rene Descartes, cel care considera că sufletul sălăsluiește în glanda pineală, socotită de cutătorul adevărului în știinte drept ”sediul sufletului”, o glandă situată între cele două emisfere cerebrale, responsabilă de ritmul stării de somn și veghe. Fiind elev, articolul mi-a stimultat dorința de a aprofunda acest subiect, mai ales că progresele științei și neuroștiinței nu ofereau indicii legate de forma de manifestare a sufletului. Un alt moment decisiv în orientarea mea spre neurochirugie a fost generat de orele de neuroanatomie de la facultate, susținute de distinsul profesor universitar emerit dr. Seres-Sturm Ludovic, o eminență în domeniu. Domnia sa făcea parte din pleiada somităților mediului medical, care au venit din centre universitare de tradiție, pentru constituirea corpului profesoral de care avea nevoie la înființare ei Facultatea de medicină din Sibiu. Reputatul dr. Seres-Sturm Ludovic era apreciat de studenți pentru nivelul cursurilor și pentru faptul că ”se adresa deopotrivă minții și inimii ascultătorilor”. Am priceput rapid că era modelul profesional și uman de urmat cu dedicație și implicare. Iată considerentele pentru care în perioada studenției am dorit să fac implicit voluntariat în secția de neurochirurgie și am activat cu stoicism și la SMURD” mărturisește medicul Claudiu Matei. 

Pietre de poticnire

„Facultatea mi-a modelat valențele profesionale și extraprofesionale. De la formele voluntariatului primar bazate pe ”abilitățile mele de ucenic” am trecut la voluntariatul aplicativ ce presupunea creșterea expertizei profesionale. Examenele de licență, adevărate ”pietre de poticnire”, aveau să certifice dacă am urmat calea virtuții profesionale sau nu. Momentul adevărului a fost examenul de rezidențiat. Numărul redus de locuri, examinarea drastică și concurența acerbă de la nivel național erau factori de stres și de emoții greu de descris, mai ales că nota finală te apropia sau te îndepărta de specialitatea dorită. Chiar dacă eram un student studios, în acea perioadă eram emoțional răvășit după moartea mamei mele. Doream un rezultat special în amintirea celei care mereu a fost motorul perfecționării mele, cea care mi-a fost sufletește alături în momente de cumpănă, secondat de tatăl meu, un om minunat și un incorijibil optimist. În timpul pregătirii examenului, gândul îmi fugea nolens volens spre părinți, spre imaginea bucuriei lor pentru fiecare pas din viața mea. Rezultatul final mi-a permis să aleg specialitatea neurochirurgie, în centrul univeristar Cluj. Aici, în spiritul medicului și profesorului Iuliu Hațieganu, am cultiva respectul față de fiecare ființă umană / creație divină, simțitind datoria de a acționa în completitudine. Anticii spuneau că ,,medicul este asemănător zeilor”. Este o maximă potrivită doctorului Hațieganu, cel care rămâne și azi un model perpetuu pentru formarea duală ”de medic și de om”, iar sintagma lui atât de cuprinzătoare ”medicina este știință și conștiință” a devenit azimutul meu profesional.

În sala de operație intrăm cu Dumnezeu

Neochirurgul Claudiu Matei ne mai spune că la sfârșitul rezidențiatului a participat, alături de alți trei colegi din România, la cursurile Societății Europene de Neurochirurgie și la practicile programate în Praga, Lisabona, Luxemburg și Anvers, cu obiectivul de a crește nivelul expertizei profesionale în neurochirurgie. Potrivit sibianului, ”a fost o perioadă de racordare la noutăți și tehnologii avansate în acest domeniu. Impactul simțit de noi, cei 120 de tineri din Europa, mi-l imaginez ca fiind asemănător ucenicilor din perioada școlii lui Platon sau a școlii hippocratice de medicină. Îmi amintesc că prima deplasare a fost la Praga. Aici viziunea profesională și socială era o noutate, iar referenții și profesorii (din toată Europa) ne-au entuziasmat la maxim. A fost un cadru în care metaforic vorbind s-au unit ”verigile” tinerilor medici într-un colier sau lanț profesional astfel încât, în ciuda culturilor și tradițiilor diferite, aveam capacitatea de a lucra laolaltă integrator în orice spital”. La finalul acestui ciclu, dr. Claudiu Matei, în urma examenului, a fost certificat ca fiind o autoritate profesională, fiind supraspecializat în chirurgia bazei craniului, în neuro-oncologie și neurochirurgie pediatrică, având acum la activ peste cinci mii de operații. A profesat în reputate spitale universitare din Belvitge – (Spania), Colmar (Franța), Bad Berka Zentral Klinik (Germania) etc., a devenit cadru universitar și a fost cooptat în board-ul Societății Europene de Neurochirurgie Pediatrică. Adeptul tehnologiei noi dr. Claudiu Matei consideră că ”implementarea ei presupune cunoștințe, un proces temeinic de informare și asimilare, urmat de cursuri practice, cu intervenții pe cadavre și operații cu ajutorul unor simulatoare performante, tehnologii avansate care folosesc realitatea augmentată”. Făcând referiri la operații și la disecții în scop medical, chirugul recunoaște onest că lumea chirurgiei nu este una estetică și nici potrivită celor slabi de înger, fiind mai apropiată celor descrise de Lindsey Fitzharris în cartea ”Arta măcelăritului”, o lumea șocantă a chirurgiei secolului al XIX-lea, transformată în urma progreselor consemnate în anii 1860 și 1875. În opinia sibianului ”(…) suntem în etapa în care intervențiile chirurgicale sunt făcute de roboți, care sunt proiectați și manevrați de oameni. Chiar dacă intervenția medicului în viitor se va diminua, rolul lui nu poate fi substituit de tehnologie căci fiecare caz este diferit și aduce cu sine situații neprevăzute. În sala de operație intrăm de mână cu Dumnezeu, acționăm rațional, avem capacitatea de a prevede eventuale complicații și de a acționa optim în orice situație”. În completare doctorul îmi arată mai multe file scrise dintr-un registru voluminos, care aveau ceva comun cu filele cărții lui Vesalius ”De Humani Corporis Fabrica”, anume acea examinare atentă a organelor și a structurii complete a corpului uman, cu diferența că ele vizau etapele operațiilor stabilite, soluțiile de intervenție agreate la unison, alături de observațiile și concluziile după fiece operație. ”Practic, discutăm despre o pregătire individualizată și implicit despre medicina pesonalizată”, conchide dr. Claudiu Matei.

Un model medical și de caritate

Medicina secolului XXI se bazează pe descifrarea genomului uman. Este o medicină țintită, individualizată, descrisă de Consiliul Europei ca fiind „un model medical care utilizează caracteristicile fenotipurilor și genotipurilor individuale pentru a determina la momentul portivit o strategie terapeutică pe măsură, precum și elaborarea prevenției țintite’’. În această paradigmă care presupune și intervenția potrivită se înscriu și demersurile doctorului Claudiu Matei, în opinia căruia „dialogul cu pacientul, dialogul cu psihologul secției, pregătirea pacientului pentru operație, pregătirea teatrului operațional de intevenție, identificarea celor compatibili cu cel care operează și coordonează intevenția – sub monitorizarea atentă a neurofiziologului – constituie elemente fundamentale pentru noul concept integrator al medicinei personalizate”. În armonie cu acest concept, chirurgul sibian a operat inclusiv pacienți din Muntenegru, Ucraina, Moldova dar și pacienți din UE, iar eforturile lui profesionale sunt acum susținute și de persoane care cred în puterea voluntariatului. Așa a fost constituită ”Fundația dr. Claudiu Matei”, care susține persoanele cu afecțiuni ale sistemului nervos, îndeosebi copii suferind de malformații ale creierului și măduvei spinării. ”Sunt puține spitalele unde se operează astfel de afecțiuni, iar spitalul nostru se numără printre ele – subliniază chirurgul, completând: ”Mai mult fundația se ocupă de trainigul personalului medical implicat în îngrijirea copiilor cu malformații ale sistemului nervos. Practic sunt intervenții chirurgicale dificile și costisitoare”. Am mai reținut încă un aspect demn de semnalat. După operație pacienții sunt incluși într-un proces de monitorizarea postoperatorie. Nota bene atenția este focusată și pe copii care provin din familii cu posibilități reduse. ”Dincolo de această misiune nobilă sunt bucuros că am constituit o societate multidisciplinară de neuro-radio-oncologie. Se impunea acest demers, deși principiile fizice și biologice ale terapiei cu radiații au rămas relativ neschimbate, deoarece tehnologia impune schimbări majore în domeniul oncologiei cu radiații. Demersul ne arată că încet-încet se reașează buna rânduială și în România. 

Grădina raiului de la Râul Sadului

”Tatălui meu îi plăcea sportul minții, șahul, pe care îl practica doar ca formă de relaxare cu toate că putea să-l practice și ca profesionist. Am fost atras cu mult spirit pedagogic de acest joc, aflând că „influențează cognitivul și ajută dezvoltarea logicii”. În timp, nu am abandonat limbajul șahului care îți permite să anticipezi pericole și să înțelegi oportunități, situații valabile și în exercitarea profesiei mele. Dar cadrul cel mai relaxant este oferit de ”grădina raiului de la Râul Sadului”, pe care am cumpărat-o în urmă cu câțiva ani. Chiar dacă nu prea am timp de grădinărit, în adevăratul sens al cuvântului, este locul unde natura oferă familie mele, cu generozitate, energia necesară pentru a ne revitaliza. Este un fel de Agora unde ne destindem și discutăm alături de copiii noștri despre evoluții sau involuții, despre felul cum ne raportăm la ce este în jurul nostru și nu numai. În acest cadru, fiul meu, care iubește și practică baschetul, mi-a împărtășit aspecte inedite legate de acest sport bazat pe scheme tehnico-tactice, cu referiri la spiritul de echipă, de sacrificiu și rezistența psihică din timpul competiției. Argumentele au fost de natură să decid a nu tulbura libertatea alegerii sale. Fiica mea visează și ea să ajungă medic de copii și să salveze vieți. Indiferent de opțiunile finale, au sprijinul nostru”. Apoi, întreptându-se spre mine, îmi arată un tablou, de mici dimensiuni, catalogat de mine ca fiind o reprezentare suprarealistă a Arborelui Vieții. ”Ar putea fi – spune doctorul – doar că este una din reproducerile fidele executate după microscopii electronice a unor ramificații ce constituie o rețea neuronală cu elemente bioluminiscente. Acest detaliu cu complicate conexiuni poate suporta comparația cu o operă de artă, doar că ea este arta Creatorului, pe care încercăm să o înțelegem și să o deslușim. Pentru dumneavoastră pare ceva abstract, pentru mine imaginea reflectă implicit doctrina neuronală lansată de spaniolul Salvadore Ramon y Cajal, cel care folosind tehnica de colorare a lui Golgi a demonstrat că neuronii nu sunt doar celule independente, cu o varietate de forme și dimensiuni ce indică unitatea de semnalizare de bază a creierului, ci au și funcții neuronale ce derivă din conexiunile specifice. De altfel Cajal și Golgi au primit în 1906 Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină”. Percepția despre grafica din tablou, botezat de mine ”Arborele Vieții”, i-a reamintit distinsului interlocutor profesor universitar de un moment aparte petrecut în studenție, și anume cel de la balul bobocilor. Acolo a cunoscut-o pe cea care a devenit soția lui, actualmente și un reputat chirurg vascular cu o experiență impresionantă. ”În acel cadru atât de frumos am sădit amândoi metaforicul arbore al vieții noastre. Având preocupările și idealuri comune, deschise spre un univers înstelat, magic și misterios, ne-am unit destinele într-o armonie perfectă, un liant pentru trăinicia familiei noastre. Anii au păstrat acea flacără care reunește forța, frumusețea și înțelepciunea, pe care o purtăm în noi cu smerenie, iar universul înstelat, magic și misterios, precum cel regăsit și în profesia noastră actuală, poartă matricea primei întâlniri cu medicina”. 

Constatând cu stupoare că timpul a zburat neașteptat, mulțumim interlocutorului pentru acest acest dialog atipic și ne luăm rămas bun, doar că ne întoarce din drum, pentru o clipă, cu o exclamare în nota lui Arhimede „Evrika!”, fluturând în vânt o hârtiuță …”Am găsit decupajul din perioada liceului. Era păcat să nu vedeți talismanul visurilor mele”.