Articol
Echipa din Șelimbăr s-a impus cu 3-2 la Dumbrăvița, în etapa a XIV-a a Ligii 2, la primul meci cu Neluțu Luca pe bancă, după despărțirea de Constantin Schumacher.
Matko Babic a deschis scorul chiar în debutul jocului, reluând în plasă, din marginea careului mic, după o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga (2). Gazdele au egalat repede prin Nicu Modan, tot după o fază fixă, un corner executat de Ghinescu (4), iar Alin Burdeț a făcur 2-1, în urma unei lovituri libere (12).
Babic a stabilit scorul primei reprize în ultimul minut, dintr-un penalti obținut de Soare după faultul în careu al lui Salhi.
Victoria a fost adusă de Sorin Șerban cu o reușită direct din corner (70).
Pentru CSC Șelimbăr au evoluat Măluțan – Buzan, R. Gherman, Natea (cpt.), S. Șerban – Robert Boboc (Cotogoi 14), Baba Ayine – Monea (Gogor 81), C. Soare (D. Olariu 46), Bucuroiu (Marrone 59) – Babic (Nerukh 81).
”Călăreții roșii” urcă pe locul 16, având 13 puncte, iar în etapa viitoare joacă duminică, 1 decembrie, de la ora 11:00, cu Steaua, la Cisnădie.