Politicienii români se comportă de multe ori precum niște fete mari cu hachițe, făcând pe misterioșii, lăsându-se greu convinși să spună ce au de gând. În vreme ce se alintau, ba cu guvernarea, ba cu discuțiile despre providențialul candidat unic pentru prezidențiale, Nicușor Dan a intrat în magazia cu scenarii, băgându-și mâinile între rafturi și născând zgomote ciudate din care am înțeles că s-a gândit să candideze pentru a deveni locatar de Cotroceni.

Pare o mutare fără prea multă strategie, o mișcare făcută la cacealma, dar nu e nimic nefiresc, dat fiind că vorbim despre politica românească. Culmea, singurii care au contestat intenția primarului general au fost useriștii, Cristian Ghinea numindu-l (trebuie să recunoaștem, destul de inspirat) Mesia de debara. USR este creația lui Nicușor Dan (cel puțin la nivel de istorie publică), partidul fiind o metamorfoză a USB, organism fondat pentru (sanchi!) salvarea Bucureștiului. Carevasăzică, „pruncii” lui Nicușor nu sunt din cale afară de încântați de anunțul său, dându-i înainte cu Elena Lasconi. PSD și PNL, luate sau nu prin surprindere de anunțul năzdrăvanului primar, au preferat să adopte o poziție aparent temperată, bălmăjind chestii de neînțeles traduse prin „ba că o fi, ba că o păți”.

În fond, ce-l recomandă pe Nicușor Dan? Vocea și talentul său? Nu. Frizura aceea amuzantă? Nici măcar. Faptul că a câștigat alegerile în Capitală, la o prezență scăzută la vot, e nesemnificativ în ecuația națională. București nu înseamnă toată România, oricât s-ar strădui unii să ne convingă. Nicușor Dan nu e vreun mare orator, nu a demonstrat că e din calea afară de capabil, fiind mai degrabă, cum ar zice românul, un fel de pătrunjel. Anunțul său cu iz de start furat a fost un șah pentru PNL și PSD, iar reacția nedefinită a celor două structuri politice le-a aruncat și mai mult în derizoriu.

Decizia anunțată de primarul general nu e vreo strategie sofisticată, ci o șmecherie românească, o încercare clasică de a-i încurca pe ceilalți, un demers ieftin de șmecheraș al talciocului politic românesc. Dacă PNL și PSD acceptă să-l susțină pe Nicușor Dan, e clar că vorbim de o sinucidere politică. Tema ipocrită a girării unui candidat independent nu ține la electoratul celor două partide, fie și doar pentru că nu există candidat independent în politică. Episodul Nicușor Dan, un sunet gol de tobă veche, reflectă, încă o dată, brambureala instituționalizată din politica românească.