În al treilea episod în care vorbim despre importanța personalității Baronului Samuel von Brukenthal dar și a impresionantei sale colecții, vom aduce în prim plan colecția de mineralogie și faptul că o plantă – coacăza de munte, îi poartă numele: Bruckenthalia.
Baronul Samuel von Brukenthal a fost un iubitor al naturii și s-a preocupat îndeaproape de mineralogie și de înființarea unei colecții. În vremea sa, în Transilvania se dezvolta o intensă activitatea științifică în domeniul mineralogiei. 

Încă din anul 1778, J. Fichtel, în lucrarea sa "Contribuție la istoria mineralelor din Transilvania", menționează faptul că Brukenthal este pe cale să pună și bazele unei colecții de minerale: "acest învățat conducător al țării se gândește acum la o colecție de naturale în legătură cu biblioteca sa… ce exemplu înălțător".

Peste 20 de ani, în 1798, Brukenthal este ales membru al Societății Mineralogice din Jena. Se cunoaște faptul că primele minerale din Transilvania au intrat în colecția baronului începând din anul 1780. Colecția sa a fost mai apoi inventariată de abatele Eder, care a realizat Catalogul mineralelor transilvănene și care menționează că Brukenthal deține cea mai importantă colecție de eșantioane de aur transilvănean și că, până atunci, nici una dintre țările europene nu avea atât aur nativ ca Transilvania. Astăzi, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu deține colecția de minerale a lui Samuel von Brukenthal, colecție care numără peste 3400 de piese.

Interesul pentru exploatarea mineralelor s-a aflat în continuă creștere, fapt ce a dus la înființarea Societății pentru științele naturii. Această societate a promovat în special studiul florei din Transilvania, între susținătorii acesteia numărându-se și Brukenthal.  În semn de respect și apreciere pentru tot ceea ce a colecționat și pentru susținerea Societății, coacăza de munte îi poartă numele, în urma hotărârii membrilor acesteia. Astfel că de atunci planta este cunoscută și sub numele de Bruckenthalia sau Brukenthalia spiculifolia Rchb., o plantă lemnoasă din familia Ericaceae. Această plantă nu trebuie confundată cu coacăzul negru sau roșu. Brukenthalia spiculifolia Rchb. este o plantă scundă, de 100-200 mm, cu tulpini subțiri foarte ramificate și des acoperite cu multe frunze mici, ca niște ace, încadrată fitosociologic în Rhododendron-Vaccinion. Cresc câte 3-5 frunze la același nivel. Florile sunt mici, așezate ca spicele la vârful tulpinii, roz sau roșii și au un parfum dulce plăcut. Au o corolă ca un clopoțel cu patru dinți pe margine, din mijlocul căreia iese afară un stil lung. În România crește prin locurile ierboase, deschise, însorite în regiunile inferioare din munții Carpați și Apuseni. De obicei crește în pâlcuri pe solurile sărace.
Numele lui Brukenthal avea să însemne ceva și în botanică, fapt ce a dus ca în anul 1831 o plantă să primească numele după el – Bruckenthalia. 

Alexandru Constantin Chituță

Bibliografie:
Al. Beldie, C. Pridvornic, "Flori din munții noștri", Editura Științifică, București, 1959; Milea Preda, "Dicționar dendrofloricol", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989; Lucy Mallows, Paul Brummell, "Transylvania, Bradt Travel Guides UK". The Globe Pequot Press INC, USA, 2017; Raluca Maria Frâncu, Raluca Maria Teodorescu, "Brukenthal 300, un om, un muzeu, o istorie", Ed. Muzeului Național Brukenthal, 2022; Rodica Ciobanu, "Samuel von Brukenthal-colecționar de minerale", în Convergențe transilvane, vol. 3, 1995.