Muzeul Brukenthal: prezenţă record de vizitatori – peste 26 000. Alexandru Chituţă: "Cu toți suntem echipa Brukenthal"

Acasa >

Articol

Muzeul Brukenthal a anunţat că sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, a avut peste 26.000 de vizitatori. "Atracția din centrul Sibiului a fost Palatul Brukenthal unde lumea a stat la coadă cu o oră înainte de deschiderea Galeriei de Artă Europeană și a expoziției Puterea Leului. Istoria banilor în România. Aproximativ 16.500 de vizitatori au trecut pragul Palatului Brukenthal din Piața Mare. Peste de 4000 vizitatori au vizitat Muzeul de Artă Contemporană unde s-au bucurat de solo show-ul Ştefan Radu Crețu „Unsaved species” și de concertul susținut de Crocodile Paradox, iar peste 6000 persoane au participat în curtea Muzeului de Istorie Casa Altemberger la programul Long Night of Museums, tramsnite un comunicat al MMB.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La "Noaptea Muzeelor" de la Brukenthal au participat şi foarte mulți tineri și turiști veniți în Sibiu din țară dar și din străinătate: Olanda, Germania, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie.

"Am demonstrat încă o data că la Sibiu cultura e la putere și e o forță. Mii de vizitatori au petrecut seara între obiectivele muzeale ale Sibiului, au vizitat Palatul Brukenthal, apoi Muzeul de Artă Contemporană, s-au oprit la concertul din curtea Muzeului de Istorie, au vizitat Biblioteca Astra și Muzeul Episcopiei Evanghelice și apoi au participat la Muzeul Astra la concertul Subcarpați. Am încercat să răspundem și în acest an la cea de a XX ediție a proiectului Noaptea Europeană a Muzeelor. Noi, ca instituție, ne desfășurăm activitatea de peste 207 ani, fiind cel mai vechi muzeu deschis publicului din Europa de Est. Deschis pe baza testamentului Baronului Brukenthal, în acești ani de existență milioane de vizitatori ne-au trecut pragul. E unul din obiectivele noastre de a fi deschiși pentru public și de a le arăta o parte din patrimoniiul cultural valoros pe care îl deținem. Publicul a putut vizita saloanele somptuoase ale Palatului Brukenthal dar și expoziția Capodopere unde sunt expuse lucrările semnate de Van Eyck, Memling, Rubens, Lorenzo Lotto, Antonello da Messina, Veronese, Teniers, Brueghel ș.a. Lucrarea Ecce Homo de Tițian a putut fi văzută aseară la Iași, la Muzeul Municipal Regina Maria. De asemena programul a cuprins și vizita în cadrul expoziției Puterea Leului. Istoria banilor în România, organizată în premieră într-un muzeu din țară în colaborare cu Banca Națională a României. În cadrul acestei expoziții vizitatorii au trimis în țară și în străinătate, gratuit, peste 1000 de cărți poștale. Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal a găzduit show-ul artistic al lui Ștefan Radu Crețu și concertul Crocodile Paradox iar curtea Muzeului de Istorie Casa Altemberger a găzduit în cadrul proiectului Campus Experience cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu un amplu program la care au mixat 5 dj din țară și străinătate. Evenimentele au fost orgaizate cu sprijinul angajaților instituției și a voluntarilor, tineri și foști angajați ai Muzeului. O parte din angajați Muzeului, membri ai sindicatului s-au aflat la protestul de la București. Nu a fost nicio problemă din această chestiune. Cu toți suntem echipa Brukenthal și ducem mai departe și promovăm profesionalismul, valorile, energia, moștenirea și creația contemporană și afirmăm că sunt unele probleme de finanțare a muzeelor și a salarizării.

Le mulțumesc tuturor celor care au fost voluntari la Noaptea Muzeelor și tuturor celor care ne-au trecut pragul. În acest an, am desfășurat acest program cu mesajul Susținem salarizarea demnă și egală în cultură și Voluntar pentru Muzeul tău!, iar publicul a apreciat și susținut acest lucru.", a declarat, cu ecest prilej, Alexandru Constantin Chituţă, managerul Muzeului Naţional Brukenthal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image

Autor
19 mai 2024 la 10:51

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit