Articol
Recent, a apărut la Editura Arhip Art, Sibiu, cartea lui George Limbeanu, ajuns la vârsta senectuţii, "Străfulgerări" (595 pagini) într-un peisaj literar destul de arid, cu câteva excepţii. Multe din însemnările şi panseurile cărţii au apărut cu ani în urmă în ziarul Tribuna, cu aprecierile de rigoare. De altfel, editorul George Arhip în prefaţă spune că acest volum este o completare a celui din 1999, temele abordate fiind variate, dar toate de actualitate. Filozof prin pregătire şi înzestrare Limbeanu ar fi putut deveni un cadru universitar serios, cu aderenţă la studenţi. A ales alt drum mai puţin prielnic calităţilor lui şi nu ştiu dacă a făcut cea mai bună alegere. Spre exemplificare, iată câteva cugetări: "Când vom renunţa la Democraţia vorbită, vom face primul pas spre fericire; Geniiile pot fi oricând contestate, dar nici când desfiinţate; Întâlnim indivizi care nu-şi găsesc odihna până nu tulbură liniştea altora; Suntem îngăduitori cu orice calităţi, mai puţin cu cele care vizează gentileţile, uneori, defetistul poate deveni un imbatabil; Unii se ambiţionează să ajungă post-mortem încă din timpul vieţii: Numai mierea a doua nu ar putea îndulci sufletele acre. "Străfulgerările" lui George Limbeanu ar deveni o excelentă lectură de seară.