Sunt sigur că pentru mulți prima zi de școală din fiecare toamnă înseamnă două degete nevăzute, care ciupesc coarda sensibilă a amintirilor din copilărie. Nici foarte caldă, nici foarte rece, cu un gust de sfârșit de vară, dimineața în care elevii revin în bănci are un parfum aparte. Eu unul, în această zi, parcă simt în nări mirosul petrolului cu care fusese frecată podeaua pe care pășeam pentru prima oară, în clasa întâi. Îmi amintesc de abecedarul și cartea de matematică așezate pe bancă, precum două redute greu de cucerit, spre care îți era teamă să te îndrepți. 

Pentru fiecare, prima zi de școală a însemnat o răscruce în care teama, curiozitatea, șovăiala, entuziasmul întindeau înainte-ți poteci. Culmea, fiecare dintre noi a trăit diferit întâia zi, dar privite în ansamblu toate începuturile ultimilor ani seamănă între ele. 

În România, școala începe, de fiecare dată, cu aceleași probleme: manuale insuficiente, lucrări neterminate, neajunsuri materiale, discursuri însiropate în clișee, promisiuni ce nu vor trece dincolo de hotarele nădăjduirii. De la o vreme, ni s-a tot vorbit despre „România educată”, despre o transformare a societății românești, ce va izvorî din școli. Ele, școlile, cu pereții zugrăviți sau mucegăiți, cu băncile noi ori rupte și scrijelite, cu toalete moderne sau încremenite în timp și în fundul curții sunt ceea ce e România. Nu au cum să fie bastioane ale educației, enclave în care să domnească normalitatea absolută și excelența. Învățământul e, în mare parte, oglinda societății și invers. Nu putem avea pretenția ca dincolo de pragul unităților de învățământ să întâlnim o Românie fundamental diferită de cea de dincoace de gardul școlii. „România educată” e un deziderat ce nu pornește exclusiv din școală, ci la care trebuie să se lucreze peste tot, inclusiv acasă. Școala e doar unul dintre motoarele ce ar putea duce România către starea pe care o implică sintagma „România educată”. Nu poate face minuni de una singură, nu poate străluci într-o societate crispată, dominată de cenușiu, o societate în care sunt sărite trepte, sunt arse etape firești, una în care parvenitismul e politică de stat. Nu poți construi durabil fără fundații solide, fără să îți asumi că numărătoarea de la 1 la 10 include și cifre precum 3, 6 sau 8. 

A fost prima zi de școală din această toamnă diferită de altele? Nu. Va fi România de mâine diferite de cea de ieri? Nu. Pentru că societatea e precum școala și invers. Să ne uităm în oglindă, să ne uităm în jur, iar după aceea să ne drămuim pretențiile.