MIPE: apeluri de 1,15 miliarde de euro pentru "meseriile viitorului”

Acasa >

Articol

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că din al doilea trimestru al acestui an vor putea fi accesate finanțările destinate domeniilor educației și accesului pe piața muncii, prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027. Cele 18 apeluri programate au un buget total de 1,15 miliarde de euro și vor finanța intervenții care vizează activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, servicii integrate pentru ocupare, corelarea studiilor terțiare cu cerințele de pe piața muncii, dezvoltarea și implementarea unor programe universitare, stagii pentru studenți, orientare în carieră și formare profesională pentru persoanele cu nivel redus de educație, stagii de practică pentru elevii din învățământul profesional și tehnic.
"Separat de investițiile în proiecte de infrastructură sau în serviciile publice esențiale precum sănătatea, Programul Educație și Ocupare ne  oferă oportunitatea de a investi în cea mai importantă resursă pe care o avem: oameni. Știm cu toții care sunt efectele migrației forței de muncă din România ultimilor ani. Suntem totodată conștienți de faptul că deficitul actual de forță de muncă nu poate fi recuperat decât prin investiția în educație și prin corelarea acesteia cu cerințele angajatorilor. Programul Educație și Ocupare ne deschide accesul la educație, formare și calificare, dar și acces pe piața muncii pentru tineri, sprijină persoanele inactive, șomerii de lungă durată și persoanele din categoriile vulnerabile să se integreze pe piața muncii, oferă finanțare pentru învățământul profesional și tehnic, dar și pentru formarea continuă a adulților. La finalul perioadei, vom avea 280.000 de tineri sprijiniți să intre pe piața muncii. De asemenea, prin PEO vom oferi sprijin persoanelor vulnerabile să își continue educația și să obțină calificare și un loc de muncă. Programul Educație și Ocupare va sprijini, în total, circa un milion de români să dobândească o educație și să devină activi pe piața muncii, fiind pregătiți pentru meseriile pe care avansul tehnologic le aduse”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Primele 8 apeluri de proiecte finanțate prin Programul Educație și Ocupare vor fi lansate în cel de-al doilea trimestru al acestui an, alte 6 fiind programate pentru perioada iunie – septembrie 2023, în timp ce în ultimul trimestru al anului 2023 vor fi deschise 4 apeluri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
13 martie 2023 la 14:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
183 de turiști au rămas fără mașină, în Sibiu
Se spune despre utilajul de ridicat mașini din Sibiu că este cel mai „harnic”, că nu doarme niciodată....
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
ITM Sibiu: noul registru general de evidență a salariaților poate fi folosit
Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a anunţat că începând cu luna aceasta, Inspecția Muncii pune la dispoziția salariaților...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Aproape 84.000 de carduri educaționale au fost încărcate cu bani pentru preșcolarii și elevii din medii defavorizate
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat marţi 83.967 de carduri educaționale, fiecare în valoare de 500 lei,...
Economie
2 min de citit
acum 3 zile
VIDEO | Transformarea Sibiului. 11 zone intră în modernizare, vezi care sunt și cum vor arăta
Municipiul Sibiu demarează o amplă serie de proiecte pentru reconfigurarea spațiilor urbane. Obiectivul? Transformarea orașului într-un loc mai...
Actualitate
5 min de citit