Am observat că, în spiritul nemărginit de împăciuire, nevroticii care spumegă pe tarlalele virtuale de socializare nu reușesc să facă diferența între drama civililor nevinovați din Ucraina și acțiunile politicienilor de la Kiev și de pretutindeni. Dacă cineva îndrăznește să enunțe unele observații privitoare la derapajele oficialilor sau prelaților din Ucraina, în virtutea dorinței de a rămâne echilibrat, se năpustesc asupra lui haitele de lupi moraliști, scuipând acuzații de putinism, bolșevism și anti-europenism. A constata reacțiile politice dubioase legate de războiul din Ucraina nu înseamnă, nici pe departe, să accepți crimele soldaților ruși ori să bagatelizezi nenorocirea prin care trece poporul ucrainean. Acesta din urmă e o victimă colaterală a jocurilor politice perfide și e normal să existe empatie față de niște oameni ale căror destine se năruie ori sunt zguduite din temelii. Pentru cei ce nu pot judeca folosindu-se de discernământ, pentru cei ce vâră de-a valma totul în aceeași oală, meschinăria politică se confundă cu urgia civilă. Ne place sau nu, solidaritatea unora dintre degrabă vărsătorii de invective asupra celor ce încearcă să separe grâul de neghină e doar un exercițiu de imagine, o demonstrație de milostenie artificială, căci altfel nu se explică ura revărsată prin toți porii. E acel sindrom al ipocriților care cred că mimând evlavia în biserică pot să-și reia, la ieșire, sesiunile de bârfă, denigrare și ură. Încecările de a păcăli Divinitatea cu mătănii formale îndărătul cărora se lăfăie atitudinile revanșarde, malițiozitatea și pornirea de a face rău sunt doar expresia neputinței unor autodefiniți viteji. Cei ce rumegă convingerea că li s-a hărăzit să împartă dreptatea, să tranșeze adevărul mustesc de intoleranță, dar pozează în colecționari ai valorilor umane și democratice. Mereu adevărul lor e singurul care contează, fiind omologat de autosuficiența din dotare. Milostenia lor umblă cu coimagul atârnat la cingătoare, iar când vreo sprânceană din preajmă se ridică deranjant, bâta verbală își intră în rol pentru a consolida adevărul cu pedigree. Sunt tot mai puțini cei ce au puterea să polemizeze domestic, să asculte părerea celuilalt fără a-l face troacă de porci dacă ideile nu se asortează cu ale lor (nu trebuie să o accepte, ci doar să o respecte). De mai bine de trei decenii românii au valorificat orice subiect de dihonie, s-au lăsat întărâtați de politicienii cinici, au mușcat din orice nadă care li s-a plimbat pe sub nas pentru a-i dezbina. Vaccinarea și-a făcut datoria, a împărțit societatea românească, după care a fost trimisă la odihnă. I-a luat locul un alt măr putred al discordiei, războiul din Ucraina.