Şezătoarea din Biblioteca Orăşenească Avrig a răspuns invitaţiei Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" din Brăila şi, sâmbăta trecută,
şi-a trimis o delegaţie consistentă în frumosul oraş de la Dunăre, pentru a participa la proiectul "Casa Mare Brăila". Alături de grupul şezătorii avrigene, la această acţiune au participat şi câţiva reprezentanţi ai comunităţii din Săcădate.
După primirea oficială a tuturor delegaţiilor din ţară, organizatorii evenimentului au invitat participanţii să asiste la conferinţa şi lansarea albumului "IA românească – veşmânt, strai, podoabă", în cadrul căreia s-au prezentat interesante comunicări despre cămaşa populară tradiţională românească şi particularităţile acesteia în funcţie de zona geografică şi etno – folclorică de provenienţă. Apoi, a fost prezentat oaspeţilor un program artistic susţinut de Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, urmat de vizitarea unei expoziţii de cămăşi tradiţionale româneşti şi de un tur ghidat al bibliotecii brăilene.
Ceva mai târziu, la Secţia de Etnografie a Muzeului Brăilei “Carol I”, s-a desfăşurat "Şezătoarea dunăreană", acţiune în cadrul căreia delegaţia din Avrig s-a întâlnit cu reprezentantele mai multor şezători organizate în ţară, iar împreună au participat la diverse ateliere, întâlniri şi discuţii cu meşteri în broderia tradiţională, ţesut, olărit etc. De asemenea, au fost vizitate colecţiile etnografice ale muzeului şi s-a asistat la programul folcloric susţinut de Ansamblul Măxineanca (comuna Măxineni, judeţul Brăila) şi Grupul Vocal Chiralina.
Pe lângă participarea la activităţile incluse în proiect, oaspeţii sibieni s-au folosit de această deplasare la Brăila pentru a vizita oraşul, precum şi pentru o plimbare cu vaporaşul pe Dunăre, escapadă ce a cuprins şi o degustare de peşte şi bunătăţi locale.
"Sâmbăta trecută, la Brăila s-a strigat ca în Ardeal. Gazdele noastre ne-au făcut surpriza de a ne primi cu strigături, deşi în zonă acestea nu sunt specifice. Şi uite aşa s-a înfiripat un dialog de strigături între noi şi doamnele brăilene, ca în sărbătorile din satele ardelene.
O vizită ghidată in bibliotecă, o lansare de carte, un spectacol, o expoziţie de ii cusute în şezătorile din zonă şi o şezătoare la Muzeul Etnografic au fost în programul zilei.
Gazde minunate, oaspeţi de prin toată ţara, bucuria unor revederi şi cea a unor noi cunoştinţe, schimburi de idei, de modele, de tehnici şi de … adrese au dat strălucire zilei.
Ne-am bucurat de fiecare moment, noi reprezentând Avrigul (Şezătoarea din Biblioteca Avrig şi Săcădate). O zi cu rost. Mulţumim cu reverenţă!
Şezătoarea din Biblioteca Avrig a fost prima astfel de sezătoare (publică, într-un spaţiu neconvenţional) din România, iar acum există o adevărată reţea. A organizat prima întâlnire a sezătorilor din România, întâlniri care au ajuns să aibă în palmares patru ediţii. A organizat, în luna mai a acestui an, cea mai mare întâlnire de şezători din România şi nu numai (au participat şi doamne venite de la şezătorile din diaspora). A produs un trend: acela al primirii cu strigături (ca pe la noi) a oaspeţilor, iar verva şi simţul umorului doamnelor noastre au făcut ca şi acolo unde nu există acest obicei, să se adopte si să se incerce, astfel că la Avrig au răspuns cu strigături reprezentante ale şezatorilor din Bucureşti, Constanţa, Dobrogea, Vrancea etc, special compuse pentru noi, iar la Brăila şezătoarea noastră a fost aşteptată cu astfel de creaţii mizându-se pe răspunsul nostru în crearea unui spumos dialog. Ba mai mult, toate celelalte şezători au fost întâmpinate cu strigături ca pe la noi.
În cei unsprezece ani de când funcţionează, şezătoarea Avrig a devenit un brand cultural, fiind apreciată şi invitată în toată ţara. Pe unde trece, şezătoarea din Biblioteca Avrig lasă un colţ de Avrig frumos şi dorinţa de reîntâlnire, iar traista de Avrig, piese de port şi strigătura sunt tot mai des întâlnite în tot mai multe locuri în care… nu sunt native, dar sunt dorite şi apreciate.
Da…, fără falsă modestie, lăsăm urme frumoase promovând cu drag Avrigul", a menţionat Maria Grancea, bibliotecară la Avrig, coordonatoarea şezătorii locale, după vizita în Brăila.