Medicina naturistă: Lavanda (Lavandula officinalis)

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Face parte din familia Laminaceae. Este o plantă perenă, care creşte în flora spontană a Alpilor Inferiori, începând de la 400 m până la 1.800 m altitudine. Este de origine mediteraneană. Florile albastre-violet înfloresc în perioada iunie-august. Longevitate 20-30 ani. Florile conţin ulei eteric, tanin. Producţia de ulei variază în funcţie de vârstă. Atinge maximul după 5-7 ani şi devine foarte slabă după 10-12 ani.

Esenţa proaspătă de lavandă este larg utilizată în perfumerie, în special în ape de toaletă. Uleiul se amestecă bine cu un număr mare de esenţe.

Apa distilată de lavandă, mirosită sau aplicată pe tâmple, pe frunte sau sub formă de baie este întăritoare pentru cataleptici, migrele uşoare, pentru cei care ameţesc şi leşină.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lavanda are acţiune sedativă şi tonică asupra inimii, în tensiune nervoasă, palpitaţii. Are proprietăţi sedativo-nervoase, este antidepresivă. Se recomandă în: insomnie. Este utilizată în epilepsie, tremurături, panică, epuizare nervoasă. Mai este indicată în: arsuri, dermatite, eczeme, psoriazis, furuncule, reumatism, răni, ulcere, blefarită, conjunctivită, cistită, diaree, laringită etc. Are proprietăţi antiseptice. Este folosită la uleiurile de masaj, în special pentru atleţi şi sportivi. Se mai recomandă în astm, bronşită, greaţă, vomă, în combaterea halenei (gura urât mirositoare), împotriva multor paraziţi cutanaţi (păduchi, scabie). Dr. Valnet o recomandă pentru şancrele sifilitice, rănile cangrenoase şi fistulele anale. Uleiul de lavandă distruge pneumococul şi streptococul hemolitic în 12 până la 24 de ore. Câteva picături puse pe o sursă de căldură purifică aerul. Uleiul de lavandă are efect şi în cazul muşcăturilor de şarpe şi înţepăturilor de insecte, în special de albină şi viespe.

Autor
10 aprilie 2024 la 19:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 7 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Moment rar pentru Biserica Ortodoxă: a fost sfințit Marele Mir. Câte și ce ingrediente conține acesta
Moment special în Joia mare, pentru ortodoxia română: a fost sfințit Mare Mir,  pentru a 23-a oară în...
Actualitate
2 min de citit