Articol
Râul Cibin a început să fie mai curat mulțumită unui parteneriat dintre Asociația „Mai Mult Verde” și Primăria Orașului Tălmaciu, prin care sunt extrase recipientele din plastic (PET-uri, bidoane) care ajung în apele acestuia.
În luna octombrie au fost montate două baraje care au ca scop reținerea PET-urilor care plutesc pe apele Cibinului în zona orașului Tălmaciu: „Cei de la „Mai Mult Verde” au instalat barajele iar noi, ca administrație locală, ne-am angajat să adunăm gunoaiele reținute. O facem săptămânal, când umplem un tomberon de 1,1 mc cu tot ceea ce se aruncă”, ne-a declarat primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea.
Barajele au fost instalate pe Cibin în luna octombrie ac, atât în amonte de oraș, cât și în aval, astfel încât logica ne arată că PET-urile sunt aruncate în râu de către locuitorii orașului și de cei din localitățile învecinate.
Un baraj similar, însă ceva mai complex, cu cameră de colectare, a fost montat pe Cibin în zona Turnișor, în luna decembrie a anului trecut, cheltuielile fiind acoperite de Primăria Municipiului Sibiu, în baza unei inițiative promovate de consilierii liberali. Și în acest caz „recoltele” sunt consistente, semn că avem destui „iubitori” ai naturii pentru care nici măcar noul sistem de recuperare a garanției nu a reușit să-i determine să-și strângă gunoaiele.
Mihai POP