Articol
Despre „performațele” manageriale ale celor ce s-au perindat în ultimele decenii la conducerea companiei naționale de poștă am mai scris iar oamenii s-au lămurit că respectiva entitate de stat a pierdut, în fața societăților private, românești sau străine, startul competițional dictat de economia liberă, de piață. Ar fi multe de scris despre cauzele ce au dus la această situație, dar cel puțin de această dată, nu ne-am propus să insistăm pe aceste aspecte…
În categoria surprizelor neplăcute oferite de compania poștală de stat a României se încadrează și decizia luată, în urmă cu doar câteva zile, de renunțare a mai oferi servicii de specialitate locuitorilor din Mârșa, la ei în localitate.
Decenii la rând, mârșenii au fost din vitregiți în mai vitregiți atunci când au avut nevoie de serviciile companiei (schimbări ale sediului oficiului, reduceri de personal, reduceri ale programului de muncă a angajatului, închideri temporare a sediului, împuținarea gamei de servicii asigurate, adoptarea unor decizii și strategii aproape deloc gândite pentru a fi de folos clienților etc.). Situația a devenit de-a dreptul critică în urmă cu aproximativ o jumătate de an, decesul factorului poștal însemnând și încheierea relației contractuale pentru spațiul ce găzduia oficiul poștal din localitate.
„Bomboana pe colivă” a fost pusă însă la începutul acestei luni când, brusc și fără nicio explicație, mârșenii au fost anunțați, printr-un simplu afiș lipit pe geamul unui birou, care mai nou ținea și loc de oficiu poștal „de avarie”, că pentru serviciile poștale trebuie să adreseze oficiului poștal din Avrig. Prin același mod de informare, mârșenilor pensionari li se aduce la cunoștință că pensiile se achită tot la oficiul din Avrig, joi, începând cu ora 10.
Cum era de așteptat, hotărârea companiei naționale poștale a creat mari nemulțumiri în rândul locuitorilor din Mârșa, mulți dintre aceștia fiind supărați că atunci când vor avea nevoie de anumite servicii poștale, asigurate doar de societatea de stat, le va fi foarte greu să beneficieze de acestea.
Nu știm ce își propune conducerea companiei în legătură cu situația oficiului poștal din Mârșa și nici nu credem că un miracol se poate produce foarte curând. Totuși, la fel ca foarte mulți dintre mârșeni, ne întrebăm dacă nu cumva celor peste 3.000 de locuitori din Mârșa ar trebui să li se arate ceva mai mult respect și bunăvoință?