Mâncăruri de post și colinde în avans, la Muzeul ASTRA

Acasa >

Articol

Începutul Postului care vestește Nașterea Domnului, aduce sărbătoare și bucurie la Târgul de țară, din Muzeul ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, gospodari de pe Țara Secașelor vor pregăti aici bucate de post, dar și mâncăruri vrednice de a fi puse pe masa de sărbătoare. Bucatele tradiționale vor fi completate de colindători care vor aduce una dintre cele mai importante vești, a Nașterii Domnului.

„La începutul postului când glasurile colindătorilor încep deja să vestească Nașterea Domnului, la Târgul de țară, vor fi zile de sărbătoare și de bucurie!

Colindătorii sunt cei care ne vestesc deja vestea cea bună aducând prin versurile colindelor chiar detalii ce ne duc cu gândul la viața tradițională a satelor în care aceste colinde s-au îmbogățit sau au luat naștere prin trăiri ale locului. În ambele zile, gospodari de pe Țara Secașelor vor pregăti bucate de post, dar și mâncăruri vrednice de a fi puse pe masa de sărbătoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ziua Lăsatului Secului de Crăciun era o zi de bucurie și de petrecere, tinerii veselindu-se cu mâncare și băutură, întruniri cu muzică și joc, vizite la rude; activități care marcau despărțirea de aceste manifestări pe parcursul postului tradițional care pe lângă restricțiile alimentare aducea și restricții comportamentale; toate aceste fiind permise din nou din a doua zi de Crăciun.

Prima zi a postului înainte de Crăciun însemna pentru zona Transilvaniei, o zonă păstrătoare a tradiției colindatului de ceată, începutul pregătirilor pentru organizarea cetei, alegerea gazdei, începerea repetițiilor. În această atmosferă de pregătiri ne vom regăsi și noi în cele două zile.

Vă invităm cu drag să ne lăsăm cuprinși de glasurile cristaline ale colindătorilor și să pornim împreună pe acest drum al perioadei de dinainte de Crăciun”, au tranmsis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Sâmbătă și duminică, la Târgul de țară pregătirea bucatelor va începe la ora 10,00.

Care este programul spectacolelor de colinde

Colindătorii care vor urca pe scena din Târgul de țară, sâmbătă 16 noiembrie, de la ora 14:30 vor fi: Grupul de Muzică Tradițională Românească "JUNII" ; Grup Vocal Tradițional coordonat de Traian Stoiță; Grupul Vocal "Doruri sibiene" coordonat de Izabela Tomiță; Ansamblul Folcloric "Florile Visei", din Șeica Mare și Grupul Vocal ANGHELOS și Traian STOIȚĂ. Duminică, 17 noiembrie, de la ora 14:30 vor vesti Nașterea Domnului Grupul Vocal "Nunta Ciobanească" din Rășinari; "Butea Feciorilor" din Miercurea Sibiului și Grupul de Muzică Tradițională Românească "JUNII".

Spectacolele sunt prezentate de Traian Stoiță.

(I.D.)

 

 

 

 

15 noiembrie 2024 la 10:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 minute
Accident între două mașini și un tir la iesirea din Mediaș
Un accident s-a produs joi pe DN 14 A, iesirea din Mediaș spre Blăjel, unde două mașini și...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Fanii giuleșteni i-au scandat numele lui Măldărășanu și i-au transmis că îl vor în Giulești. ”Mi-am rupt piciorul acolo…”
La finalul întâlnirii, suporterii de la Peluza Sud ai Rapidului i-au scandat numele antrenorului lui FC Hermannstadt, Marius...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 11 ore
A uitat de ziua soției sale! Și-a adus aminte de-abia după ce calificat-o pe Hermannstadt în finala Cupei României
Antrenorul echipei sibiene a dezvăluit, în conferința de presă, că a uitat să-i ureze soției sale ”La Mulți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Radiografia unei calificări, sub lupa lui Măldărășanu: ”Meci senzațional, victorie meritată, dar problema noastră rămâne aceeași în continuare…”
Marius Măldărășanu susține că victoria cu Rapid, din semifinalele Cupei, a fost obținută absolut pe merit, chiar dacă...
Actualitate
2 min de citit