Măldărășanu, cu pulsul mare după 0-0 cu CFR Cluj: ”E un punct muncit. Sunt mulțumit de rezultat, nu și de joc!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, apreciază că CFR-ul este principala favorită la titlul național, anul acesta, spunând în conferința de presă de sâmbătă seara că jucătorilor săi, clujenii le-au pus ”probleme mari”. Tehnicianul s-a declarat mulțumit cu punctul obținut, dar nu și de joc, explicând că a ales să introducă un al doilea vârf, pe Sergiu Buș, încă de la pauză pentru a revigora ofensiva, considerând că mutarea a dat roade.

”Nici acuma nu mi-am revenit, cred c-am pulsul destul de  ridicat. Un meci cu o tensiune foarte mare, cu emoții până la final. Am întâlnit o echipă mare, nu spun cuvinte mari dar cred că este principala candidată la câștigarea campionatului, chiar dacă sunt alte echipe acolo, în fața lor, gen «U» Cluj – și pe ea o văd bine, Craiova… Ne-au pus probleme mari. Nici noi nu ne-am adaptat presingului lor foarte agresiv, încercând să jucăm numai cu mingea jos. Orice minge, pe urmă, ajungând la Chițu, nu avea sprijin și asta a făcut ca prima repriză să fie una slabă din partea noastră și CFR-ul să rămână acolo, în jumătatea noastră și să ne pună probleme. Au avut și câteva ocazii. De aceea l-am scos pe «Rony» (n.a. Ronaldo Deaconu), nu c-a jucat prost, dar trebuia să-i aduc un sprijin lui Chițu și cred că a doua repriză a fost una mai bună. Am avut totuși o dinamică mai mună, am avut și câteva situații de a marca, însă supărarea mea – le-am spus-o și băieților – e c-am pierdut foarte multe mingi. Foarte multe mingi pierdute și lucrul ăsta s-a-ntors împotriva noastră pentru că efortul este unul mare, au jucători de calitate, jucători de viteză, cu calitate tehnică, îți pot pune probleme. Dar, este un punct – zic eu – muncit și sunt mulțumit de rezultat. De joc, nu!”, a declarat Măldărășanu.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Îl contrazice pe Dan Petrescu

 

Deși antrenorul clujenilor, Dan Petrescu, declarase că sibienii le-au pus probleme ”ceferiștilor”, Măldărășanu consideră că lucrurile nu au stat tocmai așa: ”Serios nu i-am încurcat, pentru că le-a ieșit presingul agresiv, știind că suntem o echipă care construiește de jos. Ne-am încăpățânat să facem lucrul ăsta”.

Măldărășanu crede că jucătorii săi au făcut aceleași greșeli ca în meciul cu FCSB, din sezonul precedent, perdut cu 3-0, pe ”Arena Națională, dar spune că în obținerea acestui punct cu CFR-ul, sibienii au avut și ceva șansă.

”Aduceți-vă aminte când am pierdut la FCSB, sezonul trecut (n.a. 3-0), același lucru am vrut să jucăm. S-au pierdut multe mingi în treimea proprie și a fost 2-0 la pauză. Așa vedeam și acum de pe margine, chiar dacă strigam de pe margine și la «Rony» și la Alessandro (n.a. Murgia) să urce mai mult liniile și, bineînțeles, să rămână doar Toni Ivanov acolo, lângă fundașii noștri centrali. Ne încăpățânam să venim la pas. Și orice adversar care vine organizat, normal că îți pune presiune. Câștigând mingea, au calitate, s-a văzut asta, dar băieții, până la urmă, din punct de vedere defensiv au fost bine. E adevărat că am avut și puțină șansă pentru că au fost vreo două ocazii mari. Face parte din joc și așteptăm șansa și la alte jocuri, pentru că nu am prea avut parte de ea. A doua repriză – cred eu – a fost una mai bună tocmai din prisma faptului că am jucat cu doi atacanți. Asta s-a văzut, au apărut și situațiile bune. (…) Da, e un punct, se acumulează acolo, în clasament. Știți din sezoanele trecute, punct cu punct se-adună”, a adăugat tehnicianul.

 

Urmează Petrolul

 

Măldărășanu a adăugat că e importantă recuperarea pentru că pe jucătorii săi îi așteaptăîntâlnirea cu Petrolul, de vineri, 27 septembrie.

”Trebuie să ne refacem bine pentru că efortul a fost unul mare.Este un ciclu săptămânal destul de scurt, jucăm vineri cu Petrolul și avem nevoie să fim proaspeți la acest meci”, a mai spus tehnicianul. 

Autor
22 septembrie 2024 la 16:47

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 37 minute
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Etapa oaspeților în Liga a IV-a Sibiu. Agnita a făcut scor la Copșa Mică, într-un meci cu 20 de goluri!
Ocupanta locului secund s-a impus cu 18-2, după ce la pauză aonducea cu 12-1. AFC Agnita rămâne la...
Actualitate
2 min de citit