Articol
Măgura a obținut in extremis un punct în deplasarea de la Brașov, al doilea meci oficial din acest an și primul în LigaFlorilor de la reluarea campionatului. Duminică, seara, fetele lui Alex Weber și Bogdan Nițu au terminat la egalitate, în localitatea de la poalele Tâmpei, cu Corona, scor 29-29. Echipa din Cisnădie a reușit să salveze un punct după ce a marcat de trei ori la rând, în finalul meciului.
După un început de meci echilibrat, în care Corona a deschis scorul prin Laura Lasm și a condus cu 3-1 cu ”dubla” lui Lorena Boiciuc, dar Timea Tătar și Marilena Neagu au egalat (3-3), brașovencele s-au desprins la cinci goluri în numai 6 minute (8-3), marcaseră Ana Maria Belbece, Bobana Klikovac, Fie cWoller (două) și Matea Pletikosic (8-3).
Elena Roșu, apoi Dana Abed-Kader cu două reușite, una din 7 metri, au redus din diferență (9-6), iar la jumătatea confruntării Măgura mai avea de recuperat două goluri, Mouna Jlezi înscriind ultimul gol al primei reprize (13-11).
Corona a continuat să aibă avantaj de 2-4 goluri, la reluare, de-abia la jumătatea reprizei secunde ecartul fiind minim după o nouă reușită a Elenei Roșu (21-20). Gazdele au reacționat prin Moraru și Klikovac (23-20).
Aceeași Elena Roșu a redus încă o dată diferența de pe tabelă la minim, când mai erau 5 minute (26-25), dar Moraru și Fonseca au reacționat imediat (28-25).
După reușita Valentinei Bardac, Moraru și-a mai trecut o reușitp în cont, dar fetele lui Weber și Nițu au avut un final de meci foarte bun, poloneza Galinska înscriind trei goluri la rând prin care a adus un punct Măgurii.
Principalele marcatoare ale Măgurii au fost Elena Roșu (9 goluri) și Emilia Galinska (8). Au mai înscris Dana Abed-Kader (4), Mouna Jlezi, Timea Tătar, Valentina Bardac (câte două), Gabriela Moldoveanu și Marilena Neagu (câte unul).