La Gușterița, spectatorii sunt invitați la o incursiune în „Văzduh”

Caravana Cultură’n Șură își continuă călătoria în demersul său de a promova teatrul în rândul publicului larg, mai ales al celui din mediul rural.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Publicul spectator este așteptat luni, 21 august, de la ora 21.15, la Șura Culturală Gușterița, județul Sibiu, ca să vadă „Văzduh”, în regia lui Victor Olăhuț.

De data aceasta, Cultură’n Șură propune prin spectacolul său o temă cât se poate de serioasă.  Este o piesă incitantă prin modul în care reușește să facă trecerea de la text la muzică. Actorii Marin Grigore, de la Teatrul Mic București, și Vlad Robaș, de la Teatrul „Radu Stanca” Sibiu, sunt cei care semnează muzica originală și vor oferi publicului posibilitatea să descopere piesa într-o perspectivă unică și personală. Scopul este acela de a atrage atenția asupra vulnerabilității noastre, a oamenilor, în fața sorții și cum din lumea plină de culori și forme putem trece într-o clipită în întunericul absolut în care senzațiile, vocile și sunetele sunt ghizi extrem de prețioși.

Spectacolul este inspirat din memoriile profesorului John M. Hull, care și-a descris experiența trăită prin trecerea de la viața de văzător la cea de nevăzător. Textul spectacolului este completat de fragmente din operele lui George Gordon Byron și Liviu Oros, rezultând un spectacol care chestionează rolul și locul omului în Univers într-o manieră profundă dar și ludică pe alocuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentația din Gușterița face parte din proiectul „10 la sat”. În cadrul proiectului menționat au mai fost susținute patru reprezentații ale spectacolului „Mama Griguță” la care au participat 771 de spectatori în localitățile Domnin, Cheud și Bănișor (județul Sălaj) și Vulpești (județul Argeș). Proiectul „10 la sat” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Spectacolul „Văzduh” a fost realizat în colaborare cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și  Hangar F. Parteneri în proiect: Șura Culturală Gușterița, Asociația Salvăm Casele Albastre de pe Valea Barcăului,  Primăria și Consiliul Local Valcău de Jos. 

 

Informații și detalii despre proiectele și spectacolele Cultură’n Șură din această vară sunt disponibile pe pagina de facebook a a organizației, https://www.facebook.com/culturansura.

Custom Image

 

21 august 2023 la 05:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 23 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit