„Cruce albă, cruce albastră, lângă margine de drum 

Ocroteşte lumea toată  ce ţi se-nchină acum …”

Sâmbătă, 6 august, a avut loc prima sfințire de cruce de hotar, din Folfeldea. În prezența a peste 30 de fofelzeni, preotul paroh Horațiu Barac a oficiat slujba de sfințire a unei cruci situată  pe drumul comunal de intrare în sat, la cca. 300 m pe partea stângă, după podul Fofelzii. Povestea crucii o relatează chiar Ioan Gruncă, președintele Asociației Cultural Edilitare August Treboniu Laurian, cel care s-a ocupat de toate reparațiile: «Am făcut această reabilitare la îndemnul mamei mele, Ana Gruncă, născută Bibu, fiind o promisiune făcută ei, pe care am dorit să o duc la îndeplinire. Bunica mea Silvia, mama ei,- care mai avea trei copii din prima căsătorie Toma, Silvia şi Nicolae – Velţani toţi, rămânând văduvă s-a împreunat cu Bibu Nicolae, tatăl mamei mele. 

La doar 6 ani (în 1926) moare şi mama ei Silvia, iar mama mea, Ană, rămâne orfană şi de mamă. O ce viaţă şi ce chin! De multe ori când treceam pe lângă această cruce, ce astăzi cu onoare şi mărire o sfinţim şi o cinstim, îmi spuneam cu mândrie şi durere că această cruce a fost ridicată de bunicul ei dinspre mamă: TOMA VELŢAN 1852-1932 – „Moşu TOMA” – strămoşul meu. Astăzi, suntem la peste un secol de la ridicarea ei – în 1921 -, de „moşu TOMA”, care a mulţumit astfel lui Dumnezeu că după război familia s-a reîntregit cu americanii veniţi acasă, de peste „bultoc” (ocean). Eu am încercat pe cât posibil să respect forma originală a crucii, dar din scrisul frumos românesc – datorită vremii şi vremurilor – nu a mai rămas decât „Toma Ve …”. Icoana Maicii Domnului, cu pruncul Isus şi cu lacrima pe obraz am pus-o după ce m-am consultat cu mai multe persoane, cunoscătoare în acest sens.  Trag nădejde că această cruce dela margine de drum – cum a rezistat un secol – să mai reziste mult şi bine, să ne lumineze calea şi să ne protejeze pe noi toţi, vremelnici şi trecători pe acest pământ».

Menționând că toți cei prezenți au apreciat efortul depus de domnul Ioan Gruncă – o parte din ei propunându-și să-i urmeze exemplul -, amintim că crucile și troițele de hotar, au fost și rămân monumente creștine, privite cu evlavie, în toate vremurile. Multe sunt construcții simple (cruci), ridicate pentru a marca locul (la răscruci de drumuri, pe hotar, etc) atribuindu-li-se puteri divine (de rezistență împotriva ispitelor diabolice, purificare și sfințire) dar și unul de orientare și distanță față de alte repere, cunoscute de săteni. Marcând vechi drumuri (unele dispărute), aceste puncte de referință utilitare – în orientare și hotărnicii -, sunt parte dintr-un patrimoniu material, în curs de dispariție. Un pas mic – ce trebuie consemnat -, ce poate fi urmat de toți cei care iubesc patrimoniul satelor noastre! Marius HALMAGHI