Articol
Sibienii sunt așteptați sâmbătă, 15 martie, la o drumeție de primăvară, să adune ghiocei și brândușe pe culmile Cindrelului și să asculte povești despre obiceiurile pastorale ale rășinărenilor.
Va fi un traseu de dificultate medie, pe o distanță de 8-10 km, care se poate parcurge în aproximativ 5-6 ore. Tura este potrivită persoanelor de orice vârstă, precum și copiilor de minim 8 ani cu pregătire fizică medie.
„Dragi drumeți, drumeția noastră de primăvară va porni din satul Rășinari, unde vom ajunge cu mașinile personale.
După ce parcăm mașinile spre capătul văii vom porni la pas pe poteca ce urcă spre culmea muntelui. După aproximativ o jumătate de oră intrăm pe o potecă nemarcată care traversează fânețe în mijlocul cărora se află frumoase colibe de lemn. Poteca ne conduce prin pâlcuri de pădure urmate de fânețe pentru ca în final să ajungem pe culmea principală a muntelui. De aici pornim spre stânga, pe drumul de culme marcat cu bandă roșie și după aproximativ o jumătate de oră ajungem la refugiul Rosengarten. Coborâm spre un izvor de apă și după o scurtă urcare ajungem în poiana plină de ghiocei și brândușe. Din această zonă, în funcție de starea fizică a participanților vom decide dacă urcăm spre vârful Măgura sau coborâm pe o altă potecă spre locul unde am lăsat de dimineață mașinile.
În timpul turei vom povesti despre obiceiurile pastorale ale locuitorilor din Rășinari, care au colibe și zone de pășunat în această zonă înaltă a Mărginimii Sibiului. Tot aici vom povesti despre cea mai apropiată arie protejată de locația noastră și anume situl Natura 2000 Frumoasa, declarată pentru protecția unor specii de păsări de pădure rare, protejarea habitatelor de pădure, a pajiștilor montane și a multor specii de animale, precum carnivorele mari”, au transmis reprezentanții Anii Drumeției.
Excursioniștii se vor întâlni, sâmbătă, 15 martie, la ora 9.30 în parcarea restaurantului Jacobs, lângă ZOO Sibiu, de unde vor porni către Rășinari, apoi vor urca cu mașinile pe drumul forestier de-a lungul Văii Caselor.
Turiștii care doresc să participe la tură dar nu au posibilitatea să se deplaseze până la Rășinari cu mașini personale pot să sune ghidul turei (Mihai Proca – 0720/003.332) pentru a afla dacă sunt locuri în mașinile celorlalți participanți la tură.
Echipamentul necesar drumeției trebuie să cuprindă sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.; gustare pentru o pauză la jumătatea traseului; haine adecvate sezonului; bocanci de munte.
Excursia costă 70 lei/participant adult, iar copiii între 8 și 18 ani vor plăti 20 lei/participant.
Sursa foto: facebook Anii Drumeției
(I.D.)