Judoka sibieni de la ACS Senchu, la Turneul Internațional ”Alina Dumitru”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel mai tânăr club de judo din Sibiu a participat, weekendul trecut, la ediția din acest an a Turneului Internațional ”Alina Dumitru”, competiție la care au fost prezenți aproape 600 de sportivi de la aproximativ 40 de cluburi din România, dar și din Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina. Competiția s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Chiajna.

În întrecerea rezervată sportivilor născuți în 2007 și 2008, Iustin Bucea s-a clasat pe locul al treilea la categoria 46 kg, categorie la care Sebastian Petrescu a ocupat locul al V-lea. La 2007/2008, clubul sibian a mai fost reprezentat și de Marcus Mihai.

Matei Barbu a urcat tot pe treapta a treia a podiumului, la fel ca Iustin Bucea. Barbu a încheiat concursul pe locul al III-lea la categoria 38 kg, la grupa de vârstă 2009/2010. Pe locul al III-lea au urcat alte două sibience, Antonia Tuță (44 kg) și Alexandra Burjan (57 kg).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot la 2009/2010, ACS Senchu amai fost reprezentat de Paul Frățilă (38 kg) și Titus Mihai (46 kg).

Clubul sibian a avut un reprezentat și la categoria 2011/2012, pe Ayan Itu (42 kg).

Sportivii de la ACS Senchu, club înființat în urmă cu 2 ani, sunt pregătiți de prof. Andreea Ionaș.

”A fost un turneu foarte bun de verificare înainte de Campionatele Naționale, care se vor desfășura la Sibiu, la sfârșitul săptămânii, a declarat președintele ACS Senchu, Ovidiu Ionaș, care mulțumește pe această cale Consiliului Județean Sibiu pentru susținere, proiectul fiind co-finanțat de autoritatea județeană, și părinților, pentru implicare.

Autor
17 mai 2022 la 14:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit