Articol
Când credeam că nu ne mai poate surprinde nimic în România, ne pomenim cu câte o bizarerie peste ochi, de ne țiuie urechile trei zile și trei nopți. Episodul incredibil de la procesul lui Vlad Pascu, tânărul acuzat că a omorât doi adolescenți în timp ce conducea drogat, îți poate sugruma orice optimism față de instaurarea normalității în această țară. Dacă e adevărat că judecătoarea care mesteca gumă a întrebat de unul dintre adolescenții uciși, vrând să știe dacă se află în sală, avem motive serioase de îngrijorare. Spun ”dacă e adevărat”, întrucât încă nu îmi vine să cred că așa ceva e posibil după toată mediatizarea tragediei. Prestația judecătorului care pare să nu fi studiat cu mare atenție dosarul lovește puternic, de două ori: o dată la temelia încrederii în Justiție și încă o dată în imaginea magistraților care-și fac meseria cu responsabilitate și bună-credință. De multe ori, omul e tentat să generalizeze, iar prestația magistratului care a intrat în sală pentru a judeca dosarul răsunător, poate fi mecanismul ce pune în mișcare o nedreaptă poziționare față de întregul sistem de Justiție. Fără îndoială, orice dosar trebuie studiat din scoarță în scoarță, cu mare atenție, pentru că la mijloc e soarta unor oameni. Cu atât mai mult, când ai în față o tragedie care a pus totul în mișcare, de la societate până la CSAT, pe umerii tăi apasă atât responsabilitatea uriașă, cât și presiunea publică. Nu era vorba despre furtul unei găini ori al unei perechi de izmene, ci despre ditamai nenorocirea care a învolburat apele în societatea românească. Măcar din acest considerent, prestația judecătoarei ar fi trebuit să fie una impecabilă, atât pentru înfăptuirea unui act de dreptate, cât și pentru a furniza maselor motive de încredere în acest sistem. Ceea ce ni s-a relatat e greu de diagnosticat, pentru că te întrebi dacă e vorba despre nepăsare, ignoranță cronică sau -Doamne Ferește- un semnal tragic. Probabil nimeni nu poate înțelege ceea ce simt acei părinți, dar majoritatea românilor au înțeles că în această țară e posibil orice, din moment ce nu se mai ține nici măcar la aparențe. Poate că prestația inexplicabilă va fi sancționată, poate că nu; răul a fost deja făcut prin turnarea unei mari cantități de apă proaspătă la rădăcina îndoielii și pesimismului românilor. Rușinoasa întâmplare nu e doar o palmă dată părinților îndurerați, ci tuturor oamenilor de bună credință din țara asta, oameni ce încă nădăjduiesc la un pic de normalitate.