ISU scoate la concurs 10 posturi. Ce trebuie să faci pentru a ajunge soldat profesionist

Acasa >

Articol

ISU Sibiu scoate la concurs 10 posturi pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Candidații vor trebui să treacă prin probe eliminatorii, care vor stabili dacă sunt compatibili cu sarcinile pe care le presupune postul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-un anunț public, instituția oferă toate informațiile de care au nevoie cei ce își doresc să urmeze o carieră militară.

„Am scos la concurs 10  posturi de soldați profesioniști (servanți). Dacă ai între 18 și 25 de ani și îți dorești o carieră militară. Acum ai ocazia.Termenul de înscriere este 20.09.2024.

Pentru încadrarea pe posturile de soldați profesioniști (servanți), etapele de concurs vor consta în: întocmirea unui dosar de recrutare, probe eliminatorii și evaluarea performanțelor fizice. Evaluarea performanțelor fizice constă în parcurgerea traseului practic aplicativ.

Probele eliminatorii se aplică pentru verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile calității de pompier. Aceste probe constau în: urcarea pe scară și deplasarea prin subsolul întunecat.

Te așteptăm în echipa pompierilor sibieni! Toate detaliile legate de participare le găsiți aici: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=4442”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

(I.D.)

19 august 2024 la 11:01

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 minute
Proprietarul clădirii nefinalizate de pe Calea Poplăcii contestă demolarea: „Am respectat autorizația la milimetru”
Alexandru Olariu, proprietarul blocului nefinalizat de ani de zile de pe Calea Poplăcii nr. 59, a fost prezent...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
(ACTUALIZARE) Cei doi minori din Alțâna au fost găsiți în zona Troiței de lângă Șelimbăr!
În jurul orei 23:00, polițiștii sibieni au reușit depistarea celor doi copii, pe raza localității Șelimbăr, în zona...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 15 ore
O giurgiveancă a câștigat Marele Premiu al Festivalului „Lucreția Ciobanu”
Cea de-a opta ediție a Festivalului - concurs „Lucreția Ciobanu” o are drept câștigătoare pe Alexandra Georgiana Pițu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Doi minori din Alțâna au plecat după lemne de foc și nu s-au mai întors acasă! Amplă acțiune de căutare!
La nivelul IPJ Sibiu este în desfășurare o amplă acțiune de căutare a doi minori, ambii în vârstă...
Actualitate
2 min de citit