Chiar dacă iniţial anunţase că cei 254 de candidați care susțin examenul de definitivat în 20 iulie, la centrul de examen de la Colegiul Național ”Octavian Goga”, vor fi obligaţi să poarte mască pe toată durata prezenţei lor în clădire, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a revenit asupra acestei condiţii.
Astfel, dacă iniţial se anunţa "Candidații vor purta obligatoriu mască de la intrarea în centrul de examen până la ieșire", o precizare ulterioară a ISJ Sibiu, anunţă că masca va fi doar opţională. "Candidații vor purta, opțional, (sl. ns.) mască de protecție, ca și profesorii asistenți și membrii comisiei de organizare și desfășurare a examenului", se arată în noul comunicat.