ISJ: Olimpiada naţională de română, săptămâna viitoare, la Sibiu

Acasa >

Articol

Sibiul găzduiește anul acesta etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru elevii claselor IX-XII, în perioada 19-22 aprilie 2023, anunţă un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.
 
"Olimpiada este o competiţie naţională de excelenţă ce se adresează elevilor din ciclul liceal, capabili de performanțe școlare înalte, creativi şi cu un orizont cultural adecvat vârstei. Tinerii care iubesc literatura română, vin la Sibiu într-un periplu intelectual, căci pentru ei personalități culturale care s-au născut sau care au trăit în Sibiu – precum scriitorii Octavian Goga, Radu Stanca, Mircea Ivănescu sau gânditorii ori criticii literari Emil Cioran, Constantin Noica, Ioana Em. Petrescu – sunt înalți prieteni întru visare și modele pentru cariere care încununează o vocație, devreme descoperită. 
Astfel găzduim în primăvară 278 de elevi, oaspeți binecuvântați cu talentul de a modela din cuvinte lumi minunate și 92 de profesori – membri ai Comisiei centrale a olimpiadei sau însoțitori ai elevilor – care, împreună cu organizatorii locali, vor transforma școala sibiană într-o sărbătoare culturală a viitorului literaturii românești",s e mai spune în comunicat. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Participanții la olimpiadă sunt găzduiți în hoteluri din centrul orașului, aproape de Colegiul Național "Octavian Goga”, unde se vor desfășura probele de concurs. 38 de profesori și 20 elevi școlile sibiene vor însoți loturile de participanți din toate județele țării.
 
Deschiderea evenimentului va avea loc pe 19 aprilie 2023, la Sala "Thalia" din Sibiu. Tot aici va fi organizată și premierea olimpicilor, în data de 22 aprilie 2023. După desfășurarea probelor de concurs, examenul scris în 20 aprilie și cel oral în 21 aprilie, în așteptarea rezultatelor, elevii vor participa la oferta culturală a olimpiadei, propusă de organizatori, și anume: o întâlnire cu poeți contemporani, moderată de președintele olimpiadei, prorectorul ULBS, prof univ. dr. habil. Andrei Terian-Dan: "Provocari ale poeziei contemporane. Lecturi și dezbateri”, cu invitați de seamă: Svetlana Cârstean, Dan Coman, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu și Radu Vancu și o prezentare realizată tot prorectorul Andrei Terian, împreună cu Vlad Pojoga și cu David Morariu – a laboratorului de Digital Humanities a U.L.B. Sibiu: "Cum citesc literatură computerele”. De asemenea, elevii pot vizita centrul istoric al Sibiului, Muzeul din Dumbrava, Muzeul Național Brukenthal, Biblioteca Județeană Astra și multe alte locuri care ar putea prezenta interes pentru oaspeți.

"Mai sunt doar câteva zile pană la debutul acestui eveniment, care se repetă în istoria școlii sibiene, primul având loc în anul 2001. Ne așteptăm oaspeții – profesori și elevi – cu inima deschisă și cu dorința ca aceștia să se simtă cât mai bine la noi în oraș, și atunci când se vor întoarce acasă, după o întrecere a condeielor și a inteligenței, să păstreze în suflet un loc pentru noi, organizatorii și pentru orașul nostru", a declarat inspectorul şcolar general prof. Emilian-Marius Novac, președintele Comisiei de organizare a olimpiadei.

14 aprilie 2023 la 19:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 54 minute
Primăria Sibiu demarează o nouă etapă de înregistrare GRATUITĂ a terenurilor în cadastru și cartea funciară, în cartierul GUȘTERIȚA
O nouă sesiune anuală de înregistrare gratuită a terenurilor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
(ACTUALIZARE) Cinci elevi de la ”Brukenthal” au ajuns la spital acuzând mâncărimi la nivelul feței
În urma evaluării medicale complete, 5 copii cu vârste de 13 și 14 ani, care prezentau simptome de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(FOTO) Sibienii de la PUMA, pe podiumul de premiere, la Sarajevo. România este campioană europeană la taekwon-do ITF
Cu 13 medalii de aur, 9 de argint și 22 de bronz, România a devenit campioană continentală de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Fosta Școala de Aviație din Mediaș se transformă în Centru Comunitar Medico – Social
Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a participat în prima zi a acestei săptămâni la recepția finală a obiectivului...
Actualitate
2 min de citit