Când auzi discursurile sforăite despre încurajarea agriculturii românești, despre promovarea și valorificare produselor autohtone, parcă te ia o durere surdă de urechi, ca atunci când ai stat între un geam deschis și o ușă dată de perete. E suficient să te plimbi puțin prin hypermarket-urile ce se bat cu pumnul în piept că susțin producătorii români, pentru a avea adevărata imagine a ipocriziei. În România există mai multe ”țări ale cartofului” și vom aminti doar Covasna și Făgărașul. Cartofi se cultivă pe suprafețe întinse și în celelalte regiuni ale țării, dar nu are rost să le nominalizăm aici. Cu toate acestea, în hypermarket-urile despre care vorbeam, vei găsi cartofi din Egipt, Olanda sau Polonia. Să zicem că nu suntem noi mari specialiști în cultivarea ardeilor în extrasezon, așa că importăm din Turcia, Maroc, Olanda ori Spania, însă ceapă găsești și la noi pe toate drumurile. Nu și în marile magazine, unde poți cumpăra doar ceapă din Olanda, Polonia sau Franța. Usturoiul românesc stă înghesuit într-un colț, în vreme ce fratele său din China se lăfăie pentru a fi cât mai bine observat. Merele românești sunt tot o raritate, pentru că cele din Polonia sau Brazilia își etalează textura ademenitoare. Nici morcovii autohtoni nu se înghesiue în hypermarket, comercianții preferând să importe din alte țări. Vorbim despre cartofi, ceapă, morcovi, usturoi sau mere, adică despre produse ce pot fi depozitate câteva luni în anumite condiții și ar putea fi comercializate și în magazinele care încearcă să-i păcălească pe clienți cu mesaje despre cum susțin ele producția românească. Până și miezul de nucă e importat din Ucraina și vândut, la preț promoțional de 28 lei/kg (față de cel autohton care costă 45-50 lei/kg). Orientarea lanțurilor comerciale către produse de import e determinată de avantajul prețului; în fond, vorbim despre niște vânzători, nu despre buni samariteni. Ceea ce deranjează este ipocrizia transformării producției autohtone într-o strategie mincinoasă de marketing. Găsim trei lulele, trei surcele de produse românești lângă mormane de cartofi, ceapă, mere, usturoi, morcovi sau fasole de proveniență străină, dar vedem și auzim tot felul de bișnițari care se prezintă drept mari susținători ai agriculturii românești. Chiar și așa, pusă pe butuci, producția românească poate crea avantaje pentru ipocriții ce o folosesc pe post de nadă comercială: ești îmbiat să mergi în hypermarket, unde ți se spune că vei găsi produse românești, iar când ajungi acolo dai peste un atlas geografic din care -culmea- lipsește România.