Interlopi de Sibiu, acum peste 80 de ani (II): Cum să ţi-o iei la barbut, furturi de pături, găini şi maşini de cusut, tâlhari în uniforma "eliberatorului" sovietic

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşa cum am precizat şi data trecută, modul de prezentare al faptelor, atunci, în perioada "belică" nu suferea de fineţurile de acum, România fiind stat naţionalist, deci orice faptă rea a unui entnic ne-român era redată punându-se accent pe etnia lui. Toţi, făptaşi sau păgubaşi, erau trecuţi cu numele, indiferent de vârstă, iar fapta era etichetată fără amuzantul dar necesarul, juridic vorbind, "ar fi furat" în loc de "a furat", că atunci nu trebuia să aştepţi verdictul pentru ca să spui că un hoţ prins furând a fost hoţ. Acelea erau vremurile pe care de multe lor le mai "pieptănăm", ca să dea bine la CV şi imagine publică. Ceea ce facem noi aici e o recuperare istorică, fără vreo tentă rasistă, naţionalistă, sau vreo intenţie de a discrimina. E şi un mod de a le arăta celor care spun că "nu a fost aşa", că ba da, a fost aşa.

 

Joci barbut cu evreul, pierzi, apoi dai vina pe el şi e arestat

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Într-un scurt articol cu titlul derutant "Pericolul tripourilor clandestine" jurnaliţtii sibieni (sau adoptat sibieni), nu ezită nicio secundă să transforme un fapt divers de doi bani într-un scandal rasial. Uite cum: "Am relatat pe larg, într'unul din numerile trecute ale ziarului nostru, despre pericolul tripourilor clandestine din localitate, arătând cum autorităţile sibiene au luat cele mai întinse măsuri pentru stârpirea acestei plăgi. Cu toate acestea, aproape în fiecare zi se descoperiră câte un astfel de local dubios, în care tronează cei avizi după bani nemunciţi.Astfel marţi seara, în restaurantul "Tocmeală" din Oraşul de Jos, tânărul E. Miulescu, în vârstă de 18 ani a fost atras de patronul localului amintit şi de evreul M. Herscarici zis Mişu, care a luat la "barbat" suma de 6300 de lei, pe care tânărul o avea asupra lui. Reclamaţi Poliţiei, cei doi excroci au fost arestaţi şi înaintaţi Parchetului".

 

Cum să scrii despre o bătaie la cârciumă. Zici că a fost "o sângeroasă agresiune"

"O sîngeroasă agresiune

Râufăcâtori, rămaşi până în prezent, cunoscuţi, (??? n.n.) s’au năpustit noaptea trecută asupra muncitorilor Artemie Popa şi Vasile Lungu, angajaţi ai Universităţii, pe când aceştia părăseau localul "Tic-Tac" din str. Faurului. Cum agresorii erau mai numeroşi, cei doi trecători au fost bătuţi până la sânge. Ţipetele lor au atras la faţa locului un mare număr de oameni. Atacatorii au isbutit insă să dispară înainte de venirea autorităţilor. În stare gravă, răniţii au fost transportaţi la Spitalul Public din localitate, unde li s-au dat ajutoarele necesare. Poliţia sesizată de cele îmtâmplate, a luat cele mai întinse măsuri pentru arestarea bătăuşilor".

("Ţara", 10 iullie 1941)

 

Hoaţa de ceapă din Lazaret şi riscul de a deţine aparat de fotografiat pe timp de război

"Capturarea unei hoaţe.

Organele Chestura poliţiei noastre, au prins ieri pe ţiganca Rupa Sofia, domiciliată în cartierul "Lazaret" – cunoscută hoaţă cu un cazier boga , care furase o importantă cantitate de ceapă de pe hotarul suburbiei Guşteriţa. Deodată cu ea a mai fost încolţit de poliţie şi un ţigan, care însă la observarea forţelor publice, a lăsat prada jos şi a tulit-o la fugă, făcându-se nevăzut".

"De la Chestura Poliţiei Municipiului Sibiu, Biroul Poliţiei de Siguranţă.

Toţi deţinătorii de aparate de fotografiat, aflaţi în oraşul Sibiu, sunt invitaţi a se prezenta la Chestura Poliţiei Municipiului Sibiu, Biroul Siguranţei, camera Nr. 25, începând cu ziua de 25 iulie a.c., orele 8-13 şi 17-19.30, pentru a primi imprimate de declaraţii pentru aparatele de fotografiat, cari imprimate trebuesc completate de deţinători şi depuse la această Chestură. Se vor prezenta şi deţinătorii aparatelor de fotografiat, cari au depus declaraţii începând cu data de 18 iulie a. c., întrucât în urma ordinelor primite vor trebui să completeze noui declarații care cuprind mai multe date decât cele ce au fost depuse anterior."

(Ţara 30 iulie 1941)

 

Arestat că a înjurat radioul şi o bătaie "pentru motive personale"

"O arestare binevenită

Pantofarul Opriş Aurel din strada Frank Nr. 6, a fost arestat de către agentul Gr. Mândraş, pentru insultă la adresa Armatei române. Iată cum s-au petrecut lucrurile: Susnumitul, aflându-se în restaurantul "Pintea" din Piaţa mică şi ascultând informaţiile postului de radio Bucureşti, s-a ridicat atacând violent Comunicatul Armatei Nr. 1 în care se arăta succesul formaţiunilor aliate româno-germane. Pentru acest lucru el a fost arestat şi cu acte adresate înaintat Tribunalului Militar. "

(Ţara, 9 iulie 1941)

"Bătaie

Luni seară pe la orele 9, pe când se întorcea acasă funcţionarul de la Arsenal Bangia Atanasie a fost atacat de Sârbu Ion, lăcătuş la aceeaşi instituţie, pentru motive personale. Cazul se cercetează". (Ţara, 10 aug 1941)

 

Cum să furi: o pătură, găini şi raţe, anvelope moto şi un portmoneu

"D-nei Sili Sofia cârciumăreasă din Sibiu str. Ana Nr. 3, i s’a furat una pătură de către individul Neagu Aurel, din comuna Sebeșul de jos. Numitul, dormind noaptea la această cârciumă și profitând de neobservare a dispărut des de dimineaţă cu pătura. A doua zi, a fost prins tot de către un om al susnumitei, care l-a înaintat politiei. Cazul fiind în cercetare de către comisarul Grecu Iosif și agentul Oancea Ezechil".

"D-lui Hradek Hermann din Sibiu str. Mihail Weiss Nr. 37, i s’a furat de către nişte necunoscuţi 8 găini şi 3 rate dintr’un coteţ din curtea casei. Caz petrecut în noaptea de 24 spre 25 oct. a.c. Pentru cercetarea cazului sunt: comisarul Grecu Iosif şi agentul Oancea Ezechil.

"Furt de cauciucuri la Sibiu

D. Theiss Martin din str. Câmpului Nr. 113, a reclamat Chesturei Poliţiei, că indivizi necunoscuţi s’au introdus, prin spargere, în garajul său, de unde au furat mai multe roate de cauciuc, pentru biciclete şi motociclete, mai multe pături, perini de catifea şi alte piese de maşină. Poliţia a întreprins cercetări pentru arestarea autorilor.

"Arestarea unei bande de minori hoţi la Sibiu

Minorii Rudolf Hermann, Roberth Guist şi Kurt Gerhard Schneider – cunoscuţi hoţi cu bogat cazier la Chestura Poliţiei noastre – reuşind să pătrundă într’unul din spitalele militare de zonă interioară, au furat portmoneul unui soldat, cu suma de 2025 lei. Surprinşi de personalul de serviciu, cei trei minori complici, au fost predaţi poliţiei.

(Ţara, 30 oct 1941)

 

Hoţul Costică şi furtul unei maşini de cusut

"D-rei Lucia Stoica din comuna Oprea-Cârţişoara i s’a furat din buzunarul stâng al tricoului suma de lei 2500, pe când se afla în magazinul de manufactură A. Bârseanu din Piaţa Regele Ferdinand, de către individul Costică din comuna Guşteriţa, pungaş de buzunare. Client bine cunoscut de poliţie. Cazul se află în urmărire şi prinderea pungaşului de către comisarul Grecu Iosif şi agentul Oancea Ezechil".

"Arestare

D-na Teodorescu Maria din str. Anton Pann Nr. 13, a reclamat Chesturei de Politie, că indivizi necunoscuţi i-au furat din veranda locuinţei o maşină de cusut în valoare de 20.000 lei. În urma cercetărilor ce s’au făcut, autorul a fost descoperit în persoana individului Gustu Ioan din str. Tache Ionescu Nr. 5, care este recidivist în această materie".

(Ţara, 30 oct 1941)

 

Bonus: Tâlharii în uniforme sovietice

Vremurile au trecut, la fel şi războiul. Perioada era una tulbiure, inclusiv la Sibiu. Apar noi ziare, ce slujesc noul regim şi mai ales pe cel viitor, comunist. Un asemenea ziat este şi "România viitoare", un fel cotidian local, însă împregnat de politică de stânga. Totuşi, şi aici, rubrica cu "inetrlopi" este suculentă şi plină de informaţii. Un exemplu avem aici

 

"De la Curtea Marţială din Sibiu. Un individ din localitate a fost condamnat la 15 ani temniţă grea pentru tâlhărie şi jafuri

"Organele poliţieneşti au arestat un periculos spărgător, membru al unei bande de tâlhari, care a terorizat o parte din cartierele oraşului nostru, precum şi locuitorii mai multor comune din judeţul Sibiu. Individul se numeşte Muleş Aurel cu domiciliul în Sibiu, evadat din închisoarea locală unde îşi ispăşea pedeapsa fiind condamnat pentru furt. Din această bandă mai făceau parte indivizii Scharchezi Bambi, Scharchezi Sándor, ambii din cartierul Lazaret şi Cocoşel loan zis Meţiu din comuna Aciliu, întreaga bandă era îmbrăcată în uniforme sovietice şi fiecare purta asupra lor pistoale automate cu 72 de cartuşi.

În timpul cercetărilor inculpatul Mureş Aurel a mărturisit 14 tâlhării, jafuri şi furturi, săvârşite în oraşul nostru şi în comunele din împrejurimi în tovărăşia celor mai sus arătaţi. Cu actele dresate a fost înaintat Parchetului Curţii Marţiale din Sibiu. Procesul s-a judecat în ziua de 26 Martie a.c., având un complet format din d-nii: Prim Preşedinte Colonel Magistrat Enache Alexandru, Asesori Maior Magistrat Teodorescu Emil şi Căpitan Magistrat Ionescu Constantin, Procuror Locotenent Magistrat Mandrea Ovidiu şi prim-grefier Manole Lupu.

În urma desbaterilor Tribunalul a condamnat pe Muleş Aurel la 6 luni închisoare pentru evadare, 8 ani temniţă grea pentru furturile săvârşite şi 1 ani temniţă grea pentru tâlhărie."

(România Viitoare, 29 martie 1946)

 

PS: în imagine: detaliu al fostei închisori din Sibiu, în spatele Tribunalului

Autor
16 august 2024 la 13:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit