Articol
Chestia este, pentru cei care m-ar acuza că spun chestii pe lăngă subiect, că au mai fost de-a lungul timpului aberaţii din acestea ale vremii. "Cupole de foc" care secau chiar râuri mari, ger în iunie, inundaţii de te luau pe sus, pomi înfloriţi în mijlocul iernii. Dar nu se ştia de "global warming" şi "în contextul schimbărilor climatice". Ei bine, în contextul prognozei meteo, fiţi atenţi că până la Paşti vom avea o vreme normală de primăvară. În weekend, bineînţeles, se va răci. Poate şi de Paşti. De ce? De claimeitceingi, de aia. Apropo, era fain în ianuarie, nu? Dar să vedem ce vom avea:
Luni, vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi variabil. Cu totul izolat în zona montană vor fi condiții de ploi slabe, iar pe creste, condiţii de precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 4 grade.
Marţi, vremea se va menține apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse se vor semnala ploi ce vor avea și caracter de aversă, iar la munte se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie la altitudini joase, mixte în zonele înalte, predominant ninsori la peste 2000 metri. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în zona joasă, mai susținute în zonele montane înalte, cu rafale de 60-70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 14 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade.
Miercuri, vremea se va menține apropiată de normalul termic al acestei perioade. Cerul va fi temporar noros ziua, iar noaptea variabil, cu unele înnorări temporare. Local în cursul zilei se vor semnala ploi ce vor avea și caracter de aversă, iar pe crestele montane precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, până la tare la munte în zona înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 13 grade, iar cele minime între 1 și 3 grade. Pe arii restrânse la sfârșitul intervalului se va semnala ceață.
Joi, vremea se va încălzi și va deveni ușor mai caldă decât normalul termic al acestei perioadei. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate în zona de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 19 grade, iar cele minime între 4 și 8 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul județului.
În weekend, vremea va fi caldă la începutul intervalului, apoi se va răci. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și mai ales la începutul intervalului se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoțite și de descărcări electrice, iar la munte precipitațiile vor deveni mixte în zona înaltă.
Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Alin Paşol, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.