Articol
Reprezentanții Primărie Șura Mare îi anunță pe locuitori că vor începe identificarea și verificarea cip-urilor pubelelor de gunoi de la fiecare gospodărie. Acțiunea are loc în colaborare cu echipa Soma pe străzile din Hamba și Șura Mare.
„În data de 6 februarie va avea loc o acțiune a Primăriei împreună cu echipa Soma în teren. Această acțiune are ca scop identificarea și verificarea cip-urilor pubelelor alocate fiecărei gospodării, implicit corelarea acestora cu proprietarii de la fiecare adresă. Pentru ca rezultatul să fie unul concludent și real vă rugăm ca în dimineața zilei de 6 februarie să scoateți pubelele negre la poartă, indiferent pentru ce tip de abonament ați optat.
Săptămâna viitoare, joi, vom începe verificările pe toate străzile din localitatea Hamba și străzile de mai jos din localitatea Șura Mare: Nisipului, M.Eminescu, Octavian Goga, Adrian Păunescu, Tudor Arghezi, George Enescu, Ion Creangă, Aleea Libertății, Crinilor, Brazilor, Crângului, Nouă, Sârbă, Luceafărului, După Grădini, Câmpului, Andrei Șaguna, Socului, Pârâul Socilor, Sibiului și Atelierului. Ulterior revenim cu străzile pe care se vor face verificări în data de 13 februarie”, au transmis reprezentanții Primăriei Șura Mare.
Sursa foto: facebook Primăria Șura Mare
(I.D.)