Articol
Pompierii militari din cadru ISU Sibiu au intervenit în acest sfârșit de săptămână la peste 100 de solicitări venite pe numărul unic de urgență 112. Dintre acestea, peste 90 au fost cazuri medicale.
Pompierii au intervenit, însă, luni dimineața, în jurul 03:00, pe bulevardul Vasile Milea, cu două autospeciale de stingere, o autospecială descarcerare, o autospecială se primă intervenție și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o agenție de loto.
La fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la tabloul electric, la niște cabluri care ardeau mocnit și câteva materiale combustibile (hârtie). Incendiul a fost lichidat prompt de pompierii militari, însă fumul degajat de incendiu au deteriorat încăperea.
Cauza de izbucnire a incendiului a fost un scurt circuit la tabloul electric.
Nu au fost înregistrate persoane care ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale. (L. B.)