Pompierii sibieni intervin în aceste momente pe strada Oncești din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament.
“ La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD. La sosirea forțelor s-a constat că la parterul unui imobil sunt degajări mari de fum dintr-un spațiu nelocuit. 30 de persoane care locuiau în imobil s-au autoevacuat, și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
La această oră se lucrează pentru ventilarea spațiului. Incendiul nu se manifestă cu flacără.
Actualizare ora 22:35
Potrivit ISU Sibiu, spațiul a fost ventilat. Degajările de fum au fost cauzate de efectul termic al curentului electric produs la un aparat electrocasnic (aparat de cafea) care s-a suparaîncălzit, fiind sub tensiune și s-a topit.