Articol
Unul dintre oamenii de spirit ai românilor a fost, fără îndoială, Alexandru Osvald Teodoreanu "Păstorel” (1894-1964), avocat de meserie, scriitor de vocaţie, fratele mai mare al lui Ionel Teodoreanu. A scris proză, poezie, epigrame, aforisme, temeinic băutor de vin, gastronom, slobod la gură, spiritual. Această libuţie l-a costat câţiva ani de puşcărie în timpul regimului comunist, când recita prin cafenele stihuri gen: "Căpitane, nu fi trist/Garda merge înainte prin Partidul Comunist" sau: "Armistiţiul ne-a impus/Să dăm boii pentru rus/Ca să completăm noi doza/L-am trimis pe Petru Groza" şi: "Din Banat până la laşi/Se resimte lipsa sării/Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi/Au ajuns la cârma ţării". Putea să fie şi serios: "În viaţa noastră trecătoare/Să nu uităm o dublă evidenţă:/ Că bătrâneţea este o eroare/lar tinereţea, o impertinenţă". Băşcălios: "Dacă şi de astă dată/Se retrag din Orient/Mă fac porumbelul păcii/Şi mă cac pe Occident/Americanilor/; Vă fac şi eu o mărturie:/De-aude mama, mă despică!/Femeia-i ca o jucărie/De umbli mult la ea… se strică (Ce e femeia?); "Beau băieţii harnici/De cu seară-n zori/Unii sunt paharnici/ Alţii… turnători! (La restaurantul Uniunii scriitorilor)" * Într-un eseu apărut în revista România Literară, scriind despre prietenia dintre Ion Negoiţescu şi Radu Stanca, datând de pe vremea Cercului de la Sibiu, Răzvan Voncu, într-un loc zice: "Radu Stanca, exilat şi el într-un teatru de mâna a doua, la Sibiu (…)" Poate că teatrul sibian era, la vremea aceea "de mâna a doua" (?), dar Radu Stanca în niciun caz nu s-a simţit "exilat", rămânând ani buni aici, de bună voie şi nesilit de nimeni. Dar, aşa le place unora să facă pe interesanţii. * Mark Galeotti s-a născut la Londra, în 1965, specializându-se în istoria modernă, politica şi securitatea Rusiei. Printre altele, într-un interviu, declara: "Putin vede lumea ca periculoasă şi ostilă. A început să înveţe arte marţiale fiind copil mai mic de statură, pentru a nu fi agresat. A intrat în KGB nu pentru că ar fi vrut să devină sabia şi scutul Partidului Comunist, ci pentru a arăta ca cel mai tare gangster din oraş. El crede sincer că NATO este o alianţă agresivă, că există un soi de complot occidental profund şi pe termen lung împotriva Rusiei". Şi eu aş crede la fel dacă aş vedea că, în jurul ţării mele, se instalează baze militare, se concentrează trupe şi cresc cheltuielile de înarmare. * După Ludovic al XlV-lea al Franţei, care a domnit 72 de ani şi 110 zile, Elisabeta a Il-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord se află pe locul al doilea, cu 70 de ani pe tron. Diferenţa este că francezul a murit la 76 de ani şi 361 de zile, în vreme ce englezoaica trăieşte la 96 de ani. Scoţienii speră să obţină independenţa, iar irlandezii visează la unificare, după… dispariţia ei! Bătrână, bătrână, dar hotărâtă, când şi-a exclus fiul, Andrew şi nepotul, Harry de la jubileu, dacă n-au stat cuminţi în front. * În Franţa, la Saint-Nazaire, în largul apelor, se construieşte primul parc eolian marin, alcătuit din 80 de eoliene. Proiectul prevede încă 15 asemenea parcuri în acest deceniu. Şi, dacă nu bate vântul, ce fac eolienele? (Parcă avem şi noi câteva în ţară, dar tot hidrocentralele şi termocentralele sunt de nădejde.)