Îmi aduc aminte, parcă ar fi fost ieri, când urmând o chemare irezistibilă, am început să frecventez ședințele Cenaclului revistei TRANSILVANIA, pe atunci sub direcția lui Mircea Tomuș (1936-2022); cenaclu condus de Ion Mircea încă tânăr, sub pavăza luminoasă a lui Mircea Ivănescu (1931-2011). Acolo veneau, mereu împreună, doi redactori ai revistei sibiene: soții Rodica și Mircea Braga. Erau cu toții ipregnați de o distincție aparte. Tinerel cum eram, îi priveam cu emoția cu care odinioară, copil fiind, ridicasem privirea către înălțimile fabuloase ale brazilor seculari din curtea Casei Goga de la Rășinari, unde Tatăl meu avusese șansa de a-i oferi fiului său, școlar, o vizită memorabilă. La una din întâlniri, mi-a venit rândul să citesc versuri. Am prezentat un text care pe atunci se numea / IMAGO /. Doamna Braga m-a întrebat ce reprezintă acest titlu pentru mine, iar eu am răspuns ceva legat de metamorfoza fluturilor, fără a mai aminti și de revista lui Freud, ori de înțelesul termenului în psihanaliză. Dar, Doamna Braga a fost mulțumită. Aveam să aflu mai târziu că Marian, primul din cei doi fii ai familiei Braga, administra la Sibiu o editură intitulată chiar «Imago». Celălalt fiu, mezinul Corin, cercetător literar, devenise între timp profesor universitar la Filologia clujeană. O familie dedicată în întregime artei scrisului. Nu e de mirare că întâlnirea cu Mircea Ivănescu a Rodicăi Braga s-a configurat literar în volumele de parabole, scrise în colaborare de cei doi poeți și apărute în anul 1986, respectiv 2003…

Dar să ne întoarcem la început: fusese născută la 28 iunie 1938, în Alba Iulia, pe numele de fată Rodica Besoiu. În anul 1960 absolvise Facultatea de Filologie a Universității «Babeș-Bolyai». A fost o vreme profesoară de limba și literatura română și bibliograf, la Baia Mare, de unde, împreună cu soțul, profesorul universitar, criticul și istoricul literar Mircea Braga, se stabilește la Sibiu. Este un moment crucial în viața poetei, când spunem că, renunțând la «cariera» de dascăl, s-a dedicat integral creației literare. Rodica Braga întruchipa eleganța unui eroism asumat cu discreție. Total. Un talent nativ educat cu migală și dragoste. Mai exact, se dăruiește literaturii și totodată, talentul i se împletește cu profesiunea practicării jertfelnice a celui mai globalist sentiment al tuturor timpurilor: maternitatea. Cele două «profesiuni» îi configurează originalitatea unui destin nepereche, de om și operă ca întreg, așa cum scriam în recenzia la unul din volumele sale de poesie: Femeie eternă soție-mamă-iubită, poeta cu vers tandru, pătrunzător, șăgalnic, și ocrotitor, mai apoi fericită bunică. Și scriitor complet.

Debutează în revista TRIBUNA din Cluj-Napoca, la 1971, iar în 1972, la «Cartea Românească», cu volumul Sângele alb al pietrelor, schițe. Publică proză scurtă, cărți pentru copii, publicistică și, firește, versuri. Urmează: Nisipul memoriei, roman, Cluj-Napoca, «Dacia», 1978; Dincolo de dragoste, roman, Bucureşti, «Eminescu», 1979; Eternităţi de o clipă, schiţe, Bucureşti, «Eminescu», 1982; Singurătatea pământului, roman, Bucureşti, «Eminescu», 1985. Prietenii lui Arthur, carte pentru copii, Bucureşti, Ed. «Ion Creangă», 1986. Apoi: Commentarius perpetuus, parabole, în colaborare cu Mircea Ivănescu, Cluj-Napoca, «Dacia», 1986; Maia, roman, Bucureşti, «Eminescu», 1988; Împăratul vrăjitor, carte pentru copii, Sibiu, Ed. «Transilvania», 1990; Ce povestesc icoanele, Sibiu, «Transilvania», 1991; Fluturele negru, roman, Sibiu, «Imago», 1994; Neliniştea cuvintelor, versuri, Sibiu, «Imago», 1995; A doua nelinişte, versuri, Sibiu, «Imago», 1997; Stacojiu, versuri, Sibiu, «Imago», 2000; Şi va fi ziua a opta…, roman, Cluj-Napoca, «Dacia», 2001; Visul bufniţei, versuri, Cluj-Napoca, «Dacia», 2003; Commentarius perpetuus 2, în colaborare cu Mircea Ivănescu, Sibiu, «Imago», 2003; Anul 2000, simple exerciţii de sinceritate, Cluj-Napoca, «Dacia», 2005; Făptura de raze, versuri, Sibiu, «Imago», Sibiu, 2007; Adagio, roman, Cluj-Napoca, «Dacia», 2007; Senin ca-n ou, versuri, Bucureşti, Ed. «Vinea», 2009; Vară de sidef, roman, Sibiu, «Imago», 2010; Vânare de vânt, versuri, Iaşi, «Tipo Moldova», 2012; Visând viaţa, proză scurtă, Iaşi, «Tipo Moldova», 2012; Singurătatea pământului, roman, ed. a II-a, Cluj-Napoca, «Ecou Transilvan», 2013; Umbra din cuvânt, Iaşi, «Junimea», 2013; Picătura de arsenic, versuri, București, «eLiteratura», 2015; Timp în derivă, Bucureşti, «Contemporanul», 2016; Ametist, Sibiu, «Imago», 2017; Trupul de fum al zilei, Bucureşti, «Ideea Europeană», 2018; O sută și una de poezii, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2019; Zgomotul liniștii, Sibiu, «Imago», 2019; Şoaptele toamnei, Sibiu, «Imago», 2021 Poeme în mi bemol, Cluj-Napoca, «Limes», 2021; Sabie de lumină, antologie de versuri, București, «Ideea Europeană», 2020.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, din 1979 și prezentă într-o sumedenie de antologii, Rodica Braga a primit numeroase premii literare, între care: Premiul pentru debut acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor pe anul 1978, pentru romanul Nisipul memoriei; Premiul naţional pentru creaţie literară pentru copii pe anul 1986, pentru cartea Prietenii lui Arthur; Premiul Opera Omnia acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, în anul 2005; Premiul Cartea anului 2008, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru romanul Adagio; Premiul Cartea anului 2010, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru volumul Senin ca-n ou; Premiul Cartea anului 2016, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala Sibiu, pentru volumul Timp în derivă. O impresionantă viață și operă ce edifică numele Rodicăi Braga ca efigia unei prezențe absolut originale, de Mare Doamnă în literatura românească a ultimelor decenii.

Ne-a părăsit la 19 august 2022, la vârsta de la 84 de ani.

Găsim în culegerea Zgomotul liniștii (din 2019) și imnuri către puritatea divină ilustrată surprinzător de curăția Buneivestiri: „mai puternic decât lumina/ iradiază albul florii de crin”, ori apropiată de gândul deplinătății: în tine, Doamne, găsesc o/ liniște desăvârșită. Iar în antologia Sabie de lumină (din 2020), poeta învăluie cu liniște și împăcare mărturia unui gând: „un cântec în întuneric,/ astfel vine moartea, aducând cu ea tot mai multă/ lumină./ un strop din aceasta/ ne va fi de ajuns,/ pentru a obloji rana/ ce ne înflorește trupul/ de la un capăt la altul./ într-o clipă străbătuți/ de expirul aseptic,/ vom trece mântuiți în/ neființă,/ iar plata vămii ne va fi/ doar umbra sufletului/ călăuză”. Odihnește, Doamne, sufletul Rodicăi Braga în locul senin, cu verdeață și lumină, cu mireasmă de crini, acolo unde întristarea și durerea lipsesc cu desăvârșire!

mihai  posada