Una din absurdităţile din viaţa de soldat al Armatei României era, pe vremuri, când superiorii te puneau să cureţi aleile unităţii pe vreme de toamnă. Era un fel de muncă fără sens, o pedeapsă ca cea a lui Sisif cel din mitologie (cine nu ştie de Sisif cel din mitologie să dea cu goagle). Ordinul era ca să nu fie picior de frunză pe jos ("ai înţeles?"), că era bai mare ("că te ia mama dr**ului!"). Evident cu soldatul mătura, iar pomul elibera frunze. Soldatul iar mătura, pomul iar elibera frunze. Venea tov. gradu' şi urla iar ca posedatul că lene, că nerespectare de ordin al superiorului, că "aici nu eşti ca la mă-ta acasă" ci e armată "bă soldatule" şi că 2executarea până nu mai e picior de frunză". Şi puteai astfel să ocupi o zi şi o noapte, fără ca cineva să-ţi aibă grija. 

La asta m-am gândit când am trecut prin Sub Arini, zona "principală", de la cupolă-areziană şi am văzut că se mătură frunze. Ok, înţelegem ideea: curăţenie, aspect, ordnung, dar parcă am mai spus, un parc este viu mai ales prin naturaleţea lui, nu prin aspectul de unitate militară în care totul să fie tăiat la dimensiuni, încolonat, măturat lună-stele să bei cafea din ele. Romantismul toamnei înseamnă şi frunze pe jos, chiar pe aleile principale, că nu iei nicio boală dacă o să calci pe ele. Iar dacă afectează mersul pe bicicletă, se poate merge pe jos. 

Da, ceea ce vedem este o persoană care mătură NU o alee, ci spaţiul verde de lângă ea-aleea, ceea ce e cam de mirare, ştiindu-se că activitatea asta chiar nu prea are sens. O dată, că frunzele sunt un strat protector şi chiar mici cămări cu hrană pentru păsări (care oricum nu mai calcă prin parc de la atât insecticid aruncat pe acolo "împotriva căpuşelor") şi că nici nu încurcă pe nimeni. 
Apoi, scuze, a mătura frunze în plin sezon de căzut frunze, chiar dacă dă bine la cv-ul şi imaginea de oraş bine gospodărit, sună mai degrabă ca ocupare a timpului de lucru cu ceva decât ca o muncă cu rezultat. Plus că, după o oră, e la loc şi la fel. Deci muncă de Sisiful ăla de pe goagle şi din mitologie. Sau de soldat care trebuie "să nu facă os mort" doar pentru a avea o activitate.