În Garnizoana Sibiu au fost sărbătoriți cei 180 ani de la înființarea armei artilerie

Acasa >

Articol

Garnizoana Sibiu a marcat, în cadrul unei frumoase ceremonii militare, cei 180 de ani de la înființarea armei Artileriei una din armele principale din compunerea Armatei Române, care are o îndelungată istorie. Noțiunea de „artilerie” a apărut în evul mediu, dar istoria evoluției mijloacelor de luptă bazate pe principiul aruncării obiectelor grele la ţintă îşi află începutul încă din antichitate. Evenimentul de la Sibiu a fost onorat de reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Terestre, Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est, lor alăturându-se comandanţii unităţilor de artilerie din Forțele Terestre, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale și ai instituțiilor din cadrul Sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională din garnizoana Sibiu, precum și cadre militare în rezervă și retragere care și-au desfășurat activitatea în învăţământul militar de artilerie. Nu au lipsit nici studenţii artilerişti din Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Ceremonia militară a început cu introducerea Drapelului de Luptă în formație în prezenţa unei numeroase asistențe publice, în rândul căreia am remarcat implicit mulți elevi ai instituţiilor de învățământ din Municipiul Sibiu. Ulterior a fost oficiat serviciului religios de către un sobor de preoți condus de ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat cazarma 700 din Sibiu, care este ”leagănul învăţământului de artilerie pentru mai bine de jumătate de secol”. În locaţia în care fiinţează în prezent Regimentul 46 Sprijin, au avut loc mai multe activități dedicate Zilei Artileriei, prin care a fost sărbătorită înființarea acestei nobile arme din structura Forțelor Terestre Române, un bun prilej și de a răsfoi acele file de arhivă care consemnau decizia din anul 1843 ( 10 noiembrie) a domnul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu (1842-1848) care a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198, înfiinţarea primei baterii de artilerie, document ce consfinţeşte de facto constituirea artileriei ca armă distinctă în Armata Română.”. În discursul său, comandantul Regimentului 46 Sprijin a evocat semnificaţia istorică a acestei zile și a îndemnat personalul participant să păstreze în continuare, cu onoare, tradițiile armei artilerie. Activitatea a continuat cu alocuțiuni în care referenții au apreciat eforturile depuse de militarii artilerişti de-a lungul anilor și implicarea lor în lupta împotriva noilor ameninţări la adresa securităţii în întreaga lume pentru menţinerea păcii și stabilității internaţionale. În acest cadru festiv, militarii artilerişti din cadrul Regimentului 46 Sprijin care s-au remarcat de-a lungul anilor au fost recompensaţi cu embleme de onoare și certificate de apreciere.Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit Laurențiu a binecuvântat o plachetă comemorativă pentru a marca cei 180 de ani de la înființarea Artileriei Române. Ceremonia militară dedicată aniversării a 180 de ani de la înființarea armei artilerie s-a încheiat prin defilarea și acordarea onorului militarilor Regimentului 46 Sprijin și a studenţilor artilerişti din Academia Fortelor Terestre ,Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Pofită, de acest context pentru a preciza că în zilele noastre programul strategic de înzestrare al Armatei Române include dotarea cu sisteme de arme moderne, interoperabile cu sistemele folosite la nivelul NATO, printre care se numără programul de achiziţie a sistemului de lansator multiplu cu rachete sol-sol HIMARS cu bătaie de până la 300 de km, în cadrul acestei achiziţii dedicate fiind prevăzute şi radare specifice de artilerie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
11 noiembrie 2023 la 12:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit