În curând – turism spaţial în balon

Acasa >

Articol

* O asemenea aventură ne promit cercetătorii japonezi, americani şi francezi, niponii fiind cei mai avansaţi. Deocamdată, nacela nu va avea decât două locuri (pentru pilot şi un pasager). Keisuke Iwaya, preşe­dintele fondator al societăţii Iwaya Giken, ne asigură că nu trebuie să fim miliardari pentru a încerca o asemenea aventură în balonul "lui", dar nici orice coate goale îşi va putea permite să privească Pământul de la o înălţime de 25 de kilometri, costul biletului fiind estimat la 180 000 de euro, pentru 4 ore de zbor (ascensiunea-două ore, priveliştea – o oră, coborârea – o oră). Îi spun de acum: pe mine să nu conteze! * Alex Gibney a făcut un documentar tv în două episoade des­pre gloria şi decăderea unui mare tenisman, germanul Boris Becker, acum în vârstă de 56 de ani, liberat după doi ani şi jumătate de puşcărie pentru fraude financiare. În palmares are 6 turnee de Grand Slam câştigate, 49 de titluri câştigate la simplu, campion olimpic la dublu, Barcelona 1992, peste 25 de milioane de dolari câştiga­te numai din tenis. De văzut dacă i-a prins bine "reeducarea" din închisoarea engleză. * Citesc în presa franceză că a crescut alarmant violenţa verbală şi fizică asupra aleşilor, fie ei consilieri municipali, primari, parlamentari. Unii sunt mai concilianţi cu protestatarii, alţii îi înfruntă, dar destui, în ultima perioadă, speriaţi de ameninţări cu moartea, îşi dau demisia, abandonează, pentru a-şi proteja persoana şi familia. Se pa­re că "valul" de violenţe se apropie şi de România cu democraţia ei originală. * Dacă aş avea mai mult ta­lent decât acela de a înjura, m-ar bate gândul să scriu o cronică a ultimilor 33 de ani cu titlul" Sibiul cosmofalit". * Nicolae Văcărescu (nu ăla de-a fost minis­tru postrevoluţionar de-l chema Văcăroiu), fiul lui lenăchiţă Văcărescu, boieri cu şcoală şi chiar cu oare­ce talent literar, îi scria nepotului său la anii de graţie 1784-1825: "Turburată era viaţa mea când am primit hârtiuţa cea scrisă de dumneata din pricina bolii, că în 30 de zile nu am ştiut ce să fac în lume. Iar acuma, slavă Domnului, sunt mai binişor şi mă simţu că să întărescu puterile întru mine şi au început a mi se unfla pantalonii dinnainte."Se pare că, după o operaţie reuşită, nu "vânturile" sunt semn bun, ci… "pantalonii dinnainte"?! *Doamna Păsărică, prin puterea ei, îndreaptă boli, dez­leagă farmece, îndreaptă alcoolici, scoate argintul viu, vindecă impotenţa şi cancerul, descântă de deochi şi de rătăcirile minţii, aduce pe calea cea dreaptă femeia stricată şi bărbatul curvar, prin telefon, cu numele de botez”. V-am reprodus doar unul din anunţurile care apar în presa "naţională” a secolului XXI din România. Credeţi că ne mai facem bine? * Un cititor mă întreabă cum de liderii de sindicat prosperă, deşi clasa muncitoare a fost desfiinţată, iar celelalte "clase" nu mai contează? Eu ştiu multe-că-s bătrân hârşit-dar nu le ştiu pe toa­te, iar la întrebarea asta chiar nu am răspuns. * Apropo de parlamentarii de odinioară – care erau un pic mai şcoliţi decât cei de azi -zice că, într-o şedinţă, ener­vat, istoricul Nicolae lorga l-ar fi interpelat pe Ionel I. Brătianu:"În fond, ce-aş putea eu învăţa de la un inginer? "La care acesta i-a răspuns sec: "Măsura, domnule profesor, măsura! "Acum, disputele din Parlamentul nostru seamănă a ţigănie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
22 mai 2023 la 20:34

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 9 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 16 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit