În 25 şi 26 mai are loc examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VI-a

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu anunţă că, în perioada 25 – 26.05.2022, 4.217 elevi din 137 de unități de învățământ din județul Sibiu vor susține examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VI-a 2022.

Probele din cadrul examenului de Evaluare Națională pentru elevii din clasa a VI-a încep la ora 10, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VI-a este de 60 minute, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În conformitate cu OMENCȘ nr. 3 051 din 12.01.2016 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, testele elaborate pentru Evaluarea Națională pentru elevii claselor a VI-a sunt structurate astfel:

a) primul test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” (limba și literatura română, limbă modernă, limba maternă – unde este cazul);

b) al doilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” (matematică, fizică și biologie).

Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testul care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.

 

Sălile în care se susţine examenul sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării și prin respectarea distanțării între elevi conform normelor

Testele de la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a VI-a se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Rezultatele individuale obţinute nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune şi prin informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

 

Rezultatele individuale la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a VI-a, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării. Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a VI-a cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.

 

Examenul de Evaluare Națională 2022 (pentru clasa a VI-a) se va desfăşura astfel: 25 mai 2022 – Limbă și comunicare, probă scrisă; 26 mai 2022 – Matematică și științe, probă scrisă.

23 mai 2022 la 17:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Agârbiciu – satul „brânzeturilor dumnezeiești”. Preotul și-a făcut fermă cu brune maramureșene și altar de rugăciune
Un om de poveste, cu o afacere...de poveste. Azi descoperim un personaj special, scos la lumină în postarea...
Actualitate
7 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
FC HERMANNSTADT E ÎN FINALA CUPEI ROMÂNIEI. Sergiu Buș aduce calificarea în ultimele secunde!
Cu perspectiva unei noi calificări istorice în finala competiției KO, sibienii lasă impresia, în primele minute, că-i invită...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Bronz internațional pentru ACS Champions Sibiu la Cornacchia World Cup 2025
”Panterele” au câștigat totul în grupă, fără set pierdut, iar în semifinale au pierdut dramatic în fața echipei...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 ore
Mii de bilete la FITS, vândute în primele minute. Organizatorii spun că este un record absolut
Miercuri, la ora 12, s-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de...
Actualitate
2 min de citit