Împreună, la bine și la greu. Și la furat

Acasa >

Articol

Polițiștii sibieni au reținut, în această săptămână, două persoane, o femeie pentru furt calificat și un bărbat pentru conducere fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O femeie din Cristian, împreună cu concubinul ei din Mediaș, arestat preventiv într-o altă cauză penală, ar fi sustras, în perioada august – octombrie, din trei imobile din Sibiu, două telefoane mobile și 1.000 de lei. Femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

Un tânăr din Șura Mare a fost reținut pentru conducerea unui autoturism fără a deține permis, autoturismul fiind neînmatriculat. Și în cazul lui s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 13 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut o femeie în vârstă de 26 de ani, din localitatea Cristian, cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt, respectiv complicitate la infracțiunea de furt calificat.

În fapt, femeia este bănuită că, în perioada august – octombrie a.c., împreună cu concubinul său, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Mediaș, arestat preventiv într-o altă cauză penală, ar fi pătruns în trei imobile din municipiul Sibiu, de unde, prin distragerea atenției locatarilor, ar fi sustras două telefoane mobile și 1.000 de lei. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

La data de 12 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, din Șura Mare, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Ulterior, la data de 13 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru 30 de zile.

În fapt, la data de 8 noiembrie a.c., tânărul a fost depistat în două rânduri în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept. De asemenea, din verificările efectuate de către polițiști a rezultat și faptul că autoturismul în cauză este neînmatriculat. Astfel, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, două acte materiale, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, au transmis reprezentanți IPJ Sibiu.

(I.D.)

14 noiembrie 2024 la 10:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Alex Curtean (ACS Mediaș) crede că echipa sa a pierdut nemeritat. ”Băieții s-au autodepășit!”
În ciuda unei noi înfrângeri, 2-1 cu ocupanta locului secund, CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul ”8 Mai”...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Din înfrângere în înfrângere! Mediașul ajunge la șapte meciuri consecutive pierdute în Liga 3
După eșecul din ultima etapă a sezonului regular, 0-1 acasă, cu CIL Blaj, medieșenii au pierdut toate cele...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Copilă de 16 ani din Sibiu, căutată de poliție după ce nu s-a mai întors la domiciu
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Primăria Sibiu demarează o nouă etapă de înregistrare GRATUITĂ a terenurilor în cadastru și cartea funciară, în cartierul GUȘTERIȚA
O nouă sesiune anuală de înregistrare gratuită a terenurilor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a...
Actualitate
2 min de citit