Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea pe ordinea de zi a ședinței de marți și un proiect de hotărâre în care sunt cuprinse noile valori de impozitare ce urmează să fie aplicate din 2026. Sibienii vor plăti dări mai mari către bugetul local, de anul viitor, cuantumul majorării fiind influențat de rata inflației (5,6 în 2024). Chiar dacă Cibinul nu este un râu neapărat navigabil, în anexele hotărârii supuse aprobării în ședința din 29 aprilie se regăsesc o serie de mijloace de transport pe apă, al căror impozit va crește în 2026. Consultând cifrele, putem observa că o barjă fluvială, un împingător, un remorcher sau o barcă cu motor au parte de un impozit mult mai mic decât o mașină de teren.
Cu toate că sibienii sunt atrași mai degrabă de sporturile de iarnă decât de cele nautice, în cazul în care cineva dorește să își cumpere o barcă cu motor, un velier, un scuter de apă sau chiar un vapor ori o barjă fluvială, trebuie să știe că aceste mijloace de transport pe apă se regăsesc în lista ce reglementează noile valori de impozitare din 2026. Oricât de ciudat ar suna, sibienii își pot cumpăra șlepuri sau remorchere pe care să le înscrie în localitatea de domiciliu.
Impozitul pentru o mașină de teren, mai mare decât pentru o barjă fluvială, un remorcher sau un împingător
Persoanele fizice și cele juridice vor plăti în 2026 impozite mai mari și pentru mașini sau motociclete. Potrivit proiectului de hotărâre, în cazul primei categorii, valorile vor crește astfel:
„Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc, inclusiv (Iei / 200 cm3 sau fracţiune din aceasta) – 11 lei (tarif 2025) – 12 lei ( tarif 2026)
Motociclete, tricicluri şi cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste (Iei / 200 cm3 sau fracţiune din aceasta) 1.600 cmc – 14 lei (2025) – 15 lei (2026)
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cmc și 2.000 cmc inclusiv (Iei / 200 cm3 sau fracţiune din aceasta) – 28 lei (2025) – 30 lei (2026)
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2001 cm3 şi 2600 cm3 inclusiv (Iei / 200 cm3 sau fracţiune din aceasta) – 110 lei (2025) – 116 lei (2026)
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2601 cm3 si 3000 cm3 inclusiv (Iei / 200 cm3 sau fracţiune din aceasta) 215 lei (2025) – 227 lei (2026)
Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3001 cm3 (Iei / 200 cm3 sau fracţiune din aceasta) 434 lei (2025)- 458 lei (2026)
În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 75%”.
Când vine vorba despre mijloace de transport pe apă, impozitele cresc și ele, după cum urmează: „Bărci cu motor – 312 lei (2025) – 329 lei (2026)
Ambarcațiune de agrement fără/cu motor de până la 20CP (15KW) inclusiv – 312 lei (2025) – 329 lei (2026)
Ambarcaţiune de agrement cu motor de peste 20CP (15KW) şi 50CP (37,28KW) – 476 lei (2025) – 503 lei (2026)
Scutere de apă – 312 lei (2025) – 329 lei (2026)
Vapoare pentru fiecare 1000 tdw (capacitate totală de încărcare) sau fracţiune din acesta – 270 lei (2025) – 285 lei (2026)
Ceamuri, șlepuri și barje fluviale, cu capacitatea de încărcare până la 1500 t inclusiv – 270 lei (2025) – 285 lei (2026); cu capacitatea de încărcare de peste 1500 t și până la 3000 t inclusiv – 417 lei (2025) – 440 lei (2026); cu capacitate de încărcare de peste 3000 t – 730 lei (2025) – 771 lei (2026).
Remorchere și împingătoare: până la 500 CP inclusiv – 831 lei (2025) – 878 lei (2026); peste 500 CP și până la 2000 CP inclusiv – 1356 lei (2025) – 1432 lei (2026); peste 2000 CP până la 4000 CP inclusiv – 2083 lei (2025) – 2200 lei (2026).
Presupunând că deții o mașină de teren cu o capacitate cilindrică de 3000 cmc, vei constata că impozitul pe care îl plătești pentru ea este mai mare decât cel pentru o barjă fluvială, un remorcher sau un împingător. Dacă pentru această mașină de teren vei plăti în 2026 un impozit de 3.405 lei, pentru o barjă fluvială va trebui să achiți doar 285 lei (dacă utilajul se încadrează în categoria de până la 1500 t), adică de aproape 12 ori mai mult. Și în cazul unui remorcher, impozitul este semnificativ mai mic decât cel pentru mașina de teren, după cum reiese din valorile cuprinse în proiectul de hotărâre, redate mai sus.