Ieșean înjunghiat de un bărbat drogat din Cisnădie. Procurorii fac anchetă

Acasa >

Articol

Polițiștii și procurorii din Sibiu s-au sesizat din oficiu în urma unui scandal care a avut loc în Cisnădie. Un bărbat din Iași a fost înjunghiat de un tânăr din oraș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Agresiunea s-a produs în 21 februarie, în jurul orei 12:00. Inculpatul, un bărbat, în vârstă de 42 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu, în timp ce se afla la imobilul din Cisnădie, pe fondul consumului de droguri şi băuturi alcoolice, a înjunghiat victima, un bărbat în vârstă de 25 ani, născut în judeţul Iaşi, domiciliat în judeţul Sibiu, în zona toracică stângă, cu un briceag pe care i l-a dat un complice, în vârstă de 25 ani.

Victima a suferit o plagă penetrantă intratoracică, cu hemo-pneumotorax consecutiv, leziune care i-a pus persoanei vătămate viaţa în primejdie, şi care a necesitat un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În 4 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, existând date că fapta constituie infracţiunea de tentativă de omor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin ordonanţa din data de 7 martie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, şi complicitate la tentativă de omor, în aceiaşi dată fiind dispusă  de  procurorul de caz efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunilor anterior precizate, acestea dobândind calitatea de suspecţi în cauză.

Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 8 martie procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore  a celor doi suspecţi.

Prin ordonanţa din data de 9 martie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi suspecţi, aceştia dobândind calitatea de inculpaţi în cauză. În aceeaşi dată dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpaţi pe o durată de 30 zile. (L. B.)

09 martie 2022 la 12:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit