Ianis Stoica prinde ”Echipa etapei” în Superligă după eurogolul care a reaprins speranțele în rândul sibienilor în victoria cu Botoșaniul

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atacantul lui Hermannstadt, Ianis Stoica, a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal în ”Echipa etapei” după evoluția din meciul cu FC Botoșani, de sâmbătă, câștigat de sibienicu 2-1. Ianis Stoica a avut un rol importat în revenirea ”alb-roșilor” prin golul cu care a egalat, în minutul 79. Vârful de atac l-a surprins pe Pap cu un șut pe colțul lung dintr-o lovitură liberă. Acesta este al 18-lea gol al luiIanis Stoica în cele 90 de meciuri susținute în Superligă.

Universitatea Craiova are trei jucători în ”Echipa etapei” a V-a a Superligii după victoria de la Sf. Gheorghe, 2-1 cu Sepsi OSK: Nu avea cum să lipsească Alexandru Mitriță, autorul unei ”duble” spectaculoase. Ceilalți doi sunt portarul Laurențiu Popescu și Ștefan Vlădoiu, fundașul dreapta.

Și CFR Cluj are trei reprezentanți în ”Echipa etapei”, după victoria de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, scor 3-0. Louis Munteanu s-a adaptat repede la cerințele lui Dan Petrescu, înscriind două goluri, alături de el mai regăsindu-se Simao da Rocha și Adrian Păun, ultimul și el aflat pe lista marcatorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fundașii centrali din ”Echipa etapei” a V-a sunt Jonathan Cisse (Oțelul) și petrolistul Huja.

Medieșeanul Darius Olaru se numără și el printre remarcați după ce a adus victoria FCSB-ului cu două goluri marcate pe final în meciul cu Farul (3-2), iar Iașiul e reprezentat de Bordeianu.

Antrneorul ”Echipei etapei” a fost desemnat Costel Gâlcă de la Universitatea Craiova.

Componența ”Echipei etapei” a V-a și caracterizările făcute jucătorilor și lui Gâlcă pe lpf.ro, în cele ce urmează:

 Portar

LAURENȚIU POPESCU (Universitatea Craiova) – A avut cinci intervenţii în duelul cu Sepsi OSK. Prinde ”Echipa etapei" pentru a doua rundă la rând!

Fundași

ŞTEFAN VLĂDOIU (Universitatea Craiova) – A răsplătit încrederea primită din partea băncii tehnice cu o prestaţie reuşită, mai ales din punct de vedere defensiv.

JONATHAN CISSE (Oţelul Galați) – A fost la înălţime! Un apărător foarte bun, greu de depăşit în duelurile fizice.

MARIAN HUJA (Petrolul Ploiești) – Este om de bază în singura apărare din campionat care a strâns patru meciuri fără gol încasat.

SIMAO DA ROCHA (CFR Cluj) – A făcut excelent ambele faze de joc. Se dovedeşte a fi o soluţie eficientă pentru postul de fundaş stânga.

Mijlocași

ADRIAN PĂUN (CFR Cluj) – Gol şi pasă decisivă. Crescut în Gruia, este jucătorul care ştie cel mai bine ce înseamnă spiritul de învingător al CFR-ului.

MIHAI BORDEIANU (CSM Poli Iaşi) – Experimentatul mijlocaş al ieşenilor a marcat cu un şut puternic, din afara careului mare, golul care a readus speranţele în tabăra grupării moldave.

DARIUS OLARU (FCSB) – Introdus la pauză, şi-a arătat clasa! A înscris de două ori, goluri în urma cărora ”roş-albaştrii” au bifat prima victorie din ediţia curentă.

Atacanți

IANIS STOICA (FC Hermannstadt) – A marcat un gol spectaculos, direct din lovitură liberă. A fost a 18-a reuşită a sa în 90 de meciuri jucate în Superligă.

LOUIS MUNTEANU (CFR Cluj) – S-a integrat rapid la CFR. A înscris primele goluri în tricoul feroviarilor clujeni.

ALEXANDRU MITRIȚĂ (Universitatea Craiova) – Încântător de fiecare dată când mingea ajunge la el! Este jucătorul care culege aplauze inclusiv de la adversari. Graţie dublei reuşite la Sf. Gheorghe, ”alb-albaştrii” au urcat în fruntea clasamentului.

Antrenorul etapei

CONSTANTIN GÂLCĂ (Universitatea Craiova) – Munca sa începe să dea roade la Universitatea Craiova, care este neînvinsă după cinci runde şi conduce ierarhia în Superligă.

Autor
13 august 2024 la 13:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit