Articol
În anul în care Patriarhia Română a proclamat 2022 ca fiind „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, Arhiepiscopia Sibiului a dat cuvenita reverență și hramului Catedralei mitropolitane din Sibiu ( anume Sf. Ier. Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei). Ca atare începând din 22 noiembrie și până în 5 decembrie 2022, sunt organizate mai multe acţiuni religioase, culturale şi artistice în vederea marcării sărbătorii Sfântului ocrotitor al Mitropoliei Ardealului, care regăsite la cea de-a VI-a ediții a Zilelor Șaguniene.
Așa cu rezultă și din programul – afiș evenimentele se succed zilnic. Toate aceste prăznuiri şi evocări, activităţile duhovniceşti şi culturale vizează în primul rând evaluarea şi valorificarea tezaurului cultural şi spiritual ortodox-român, dar şi evidențierea importanței rugăciunii și isihasmului în Ortodoxie.
În acest context s-a pregătit un program cultural-spiritual ce cuprinde conferinţe, slujiri festive, omagieri cu caracter local în parohii şi în cadrul instituţiilor de învăţământ teologic.
Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu a deschis oficial salba acestor zile spiritual-culturale.
——————————
Manifestările culturale dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna aflate la ediția a VI-a au început marți, 22 noiembrie 2022, prin prima conferinţă preoţească de toamnă din acest an în Arhiepiscopia Sibiului, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu. Conferința s-a aflat sub prezidiul Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, participanți fiind preoţii din cele cinci protopopiate ale judeţului Sibiu (Sibiu, Mediaş, Avrig, Agnita şi Sălişte). În debutul conferinţei, dl. prof. univ. dr. Sebastian Moldovan, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, a vorbit despre „Isihasmul ca liniște duhovnicească”, prezentând elementele-cheie la care ar trebui să fim cu toții atenți atunci când ne aflăm la rugăciune, precum și în viața de zi cu zi.
Fiecare protopopiat a trimis un participant
—————————————–
În cadrul conferinței preoțești de toamnă au luat cuvântul câte un reprezentant din fiecare protopopiat participant. Astfel, părinții intervenienți au fost: Pr. Dumitru Nisipeanu (Parohia Avrig II, Prot. Avrig), Sfântul Simeon-Noul Teolog, exponent de seamă al isihasmului Pr. Gheorghe Oprea (Parohia Micăsasa, Prot. Mediaș), Sfântul Grigorie Palama și învățătura sa Pr. Emanuel Tăvală (Parohia Sf. Arhangheli-Ștefan cel Mare 1, Prot. Sibiu), Cultura teologică românească din prisma activității starețului Paisie și a ucenicilor săi. Paisianismul și reverberațiile sale Pr. Țăruș Mihăiță Iulian (Parohia Brădeni, Prot. Agnita), Rugăciunea isihastă și rolul ei în sfințirea sau îndumnezeirea omuluiPr. Ștefan Claudiu Raicu (Parohia Rod, Prot. Săliște), Învățătura sfinților isihaști și lumea de aziPreoţii participanţi la conferinţă au avut posibilitatea să adreseze întrebări invitatului legate de anumite aspecte ale temelor prezentate.