Hermannstädter Zeitung, la 55 de ani? – dreptul la informaţie! – das ist unsere Zeitung?– hrană gustoasă şi sănătoasă pentru minte şi inimă! – Quo vadis, Tribuna?

Sâmbătă, 25 februarie, la Sibiu, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din România, a avut loc o manifestare culturală de excepţie. Coordonatele pe scurt ale manifestării sunt deja cunoscute. Organizator: singurul săptămânal de limbă germană din judeţul Sibiu – Hermannstädter Zeitung (H.Z.) -, reprezentat de colectivul celor patru redactori, condus de redactorul-şef Beatrice Ungar. Scopul: aniversarea a 55 de ani de la reînfiinţarea publicaţiei. Invitaţi: reprezentanţii tuturor instituţiilor şi asociaţiilor importante pentru organizatori. Participanţi: prietenii şi simpatizanţii comunităţii săseşti locale. În ultimele decenii am participat la multe manifestări aniversare, organizate de instituţii diverse, toate lăsându-mi impresia generală de „deja vu”. Cuvântări rostite de la prezidiu, care relatau importanţa aniversării, istoricul şi principalele evenimente. Majoritatea manifestărilor (de acest tip) păstrau un ritm organizatoric relativ tern, oficial, lipsit de inflexiuni, care imprima participanţilor o anume distanţă şi respect, impus şi de prezenţa unor oficialităţi marcante, locale sau naţionale. Şi totuşi această manifestare a fost total diferită.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În calitate de gazetar voluntar, am participat invitat de dna Beatrice Ungar, pe care o cunosc de aproape două decenii. Am colaborat cu domnia sa la ghidul turistic de buzunar „Sibiul de la A la … Z” (pentru traducerea în germană). O cunosc pe dna Beatrice Ungar, în mai multe ipostaze: consilier judeţean, ghid turistic ocazional şi nu în ultimul rând enoriaşă a bisericii evanghelice din Turnişor, dar şi vecină, fiind prezentă zilnic la sediul redacţiei din str. Tipografilor 12. Sâmbătă am văzut-o pentru prima dată la pupitrul unei întâlniri publice, prezentându-şi fără inhibiţii şi cu multă dezinvoltură activitatea sa şi a redacţiei publicaţiei. A electrizat o sală arhiplină, smulgând aplauze şi zâmbete, ironiile sale fine fiind aplaudate de întreaga audienţă.

 

O comunitate unită în jurul publicaţiei ei!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

În frumoasa sală cu oglinzi, am realizat de ce toţi vorbitorii au fost surprinşi de prezenţă şi au felicitat-o pe principala „vinovată” de organizarea fără cusur a manifestării. Într-o atmosferă relaxată, prima concluzie personală a fost legată de planificarea sărbătorii – cei 55 de ani de la a doua ediţie, H.Z. apărând în anul înfiinţării jud. Sibiu (la 25 februarie 1968) – nefiind raportată la anul fondării: 3 ianuarie 1861 (162 de ani, de la prima ediţie): „Nu ştim ce sărbătorim, important e că sărbătorim!”. Francheţea exprimării ar fi îndreptăţit pe oricare participant să presupună că sub pretextul sărbătorii se vor anunţa ştiri politice sau administrative importante! Nu, nu a fost o întrunire politică, de campanie sau de lansare a unui candidat la Primăria municipiului Sibiu! Pe scurt, redactorul şef al săptămânalului a prezentat evoluţia tuturor publicaţiilor germane, pentru a se concentra pe ultimii 55 de ani de existenţă a H.Z.-Hermannstädter Zeitung”. Proiecţia imaginilor cu vechile publicaţii mi-a reamintit evoluţia cotidianului „Tribuna”, fratele mai mare al săptămânalului reapărut, sub acelaşi titlu tot în 1968. Fără urme de nostalgie s-a amintit de „Die Woche”! (din 1971, cu ultima apariţie în 15 decembrie 1989) şi şi de primul „Hermannstädter Zeitung” în 26 decembrie 1989, ambele încheind o epocă. În perioada postdecembristă cele mai notabile reuşite au fost raportate la creşterea calităţii ziarului (tipărirea din anul 1995, la Honterus), dar şi prin apariţia publicaţiei în mediul online (proces care a durat un an: 1996-1997, fiind primul ziar din România apărut pe internet: http://www.sibiweb.de). În 27 noiembrie 2022, a apărut noua variantă a „Hermannstädter Zeitung” iar din 2023, este asigurat tiparul color, cu un nou logo („look”) mai atractiv şi un supliment pentru copii – „FREDI”- (lunar), un proiect educativ coordonat de Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Mediaş (prin Adriana Hermann – coordonator, Bobby şi Hannah Kastenhuber – redacţie şi Sonja Gagel – ilustraţii, în parteneriat cu F.D.G.R. Sibiu).

Dacă în 2022, tirajul era în jur de 1200 ex, după apariţia „FREDI”, solicitările au crescut la aprox. 1500 ex., suplimentul asigurând atragerea spre lectură a unui nou grup-ţintă: copiii! Simpla trecere în revistă a evoluţiei calităţii săptămânalului a scos în evidenţă multele greutăţi întâmpinate în „prezentarea vieţii aşa cum a fost!”: tehnice, financiare, de personal, etc, pe care întreaga lume a presei le cunoaşte. Aici, am observat că diferenţa o face modul de implicare a comunităţii etnice, o minoritate care doreşte să-şi conserve tradiţiile şi obiceiurile specifice. În sală am observat prezenţa majorităţii reprezentanţiilor politici, religioşi şi administrativi, din partea F.D.G.R. vorbind experimentatul om politic, vicepreşedinte, prof. Martin Bottesch – preşedintele F.D.G. din Transilvania. Domnia sa – „copleşit de participarea din sală” – a dat lecţii simple privind relaţia cu presa, aceasta fiind „un parteneriat între cei care citesc şi cei care fac ziarul”, aşteptările fiind mari – de ambele părţi, publicaţia trebuind să fie citită foarte atent! Specificând că F.D.G.R. nu doreşte ziare de propagandă, dar nici de asociaţie (aluzie la Fundaţia Hermannstädter Zeitung, care editează săptămânalul) a menţionat că aşteptarea tuturor este ca H.Z. să prezinte realitatea şi adevărul şi să fie deschisă în prezentarea informaţiilor utile.

 

Publicaţia pentru comunitate: „hrană gustoasă şi sănătoasă pentru minte şi inimă!”

 

Secretarul general al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, Friedrich Gunesch, a prezentat cuvântul de salut al episcopului Reinhart Guib, episcop al Bisericii Evanghelice C.A. remarcând funcţia stabilizatoare a ziarului – „hrană gustoasă şi sănătoasă pentru minte şi inimă!”. Ziarul H.Z. este un prieten de nădejde al cititorului, aşteptat cu înfrigurare şi gânduri bune, în fiecare vineri. Consideraţiile personale legate de asocierea celor două motto-uri (al bisericii şi al H.Z.) conturează imaginea unui săptămânal care reflectă şi realitatea religioasă. De la marea sărbătoare nu a lipsit conducerea Primăriei Municipiului Sibiu, în sală putând descoperi mulţi consilieri locali, dar şi reprezentanţi ai unor instituţii, inclusiv pe dna viceprimar Corina Bokor. În cuvântul său, primarul Astrid Cora Fodor
şi-a arătat surprinderea faţă de numărul mare al simpatizanţilor prezenţi, folosirea termenului „germanofili” fiind fără nicio conotaţie devalorizantă. Nu întâmplător, în enumerarea atracţiilor Sibiului (pieţe, turnuri, etc) a inclus şi publicaţia H.Z., o parte din tirajul gazetei având ca grup- ţintă: fluxul de turişti de weekend. Cu o sinceritate debordantă (detaşată faţă de poziţia publică) a recunoscut că nu citeşte ziarul de la „A la Z”, ci numai editorialul lui Beatrice Ungar, celelalte articole din varii domenii fiindu-i cunoscute din activitatea administrativă: «o cunoaşteţi! … ea crede în ceea ce scrie … vorbeşte despre toate subiectele … Noi putem fi de acord sau nu … O felicităm pe ea şi întreaga echipă pentru că are puterea şi curajul de a scrie … ». Sprijinul şi felicitările Republicii Federale a Germaniei pentru publicaţia sibiană au fost transmise de Excelenţa Sa Kerstin Ursula Jahn, consulul R.F.G. la Sibiu. Preşedintele Academiei Evanghelice Transilvania (Centrul de Întâlniri şi Conferinţe „Hans Bernd von Haeften”, Parohia Evanghelică Turnişor, şi decanul – protopopul Consistoriului Districtual Evanghelic C.A. Sibiu), preotul Dietrich Galter au transmis întregii adunări sentimentele lor pentru această preţioasă şi mirifică „fereastră” spre Sibiu – Ardeal şi România, H.Z. făcând parte din peisajul sufletesc al sibienilor, ce demonstrează că „TOTUL E POSIBIL!”. Preşedintele Asociaţiei Cercurilor de lucru al Femeilor Bisericii Evanghelice C.A. din România, dna prof. dr. Sunhild Galter a prezentat familia Ungar (pe care o cunoaşte din 1968), făcând o succintă trecere în revistă a personalităţii redactorului şef, experienţa comună în multe domenii, fiind la baza sprijinului reciproc. Fără sprijinul H.Z. – care reflectă activitatea asociaţiilor comunităţii germane -, acestea ar dispărea din spaţiul public, o importantă remarcă fiind legată de greutăţile muncii în mass-media, fără entuziasm, neputând rezista zi de zi!

Prin prezenţa şi alocuţiunea istoricului Thomas Şindilariu – subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României -, s-a subliniat importanţa sprijinului financiar pe care îl primesc toate publicaţiile minorităţilor. Prezentând programul săptămânii trecute: «luni – 167 de ani de la dezrobirea romilor (20 februarie 1856), marţi – ziua internaţională a limbii materne pentru promovarea diversităţii culturale şi lingvistice, etc.» domnia sa a felicitat H.Z. pentru seriozitatea informativă şi capacitatea de a aprofunda contexte, dorind colectivului „La mulţi ani, perseverenţă şi putere de muncă pentru următorii 55 de ani”.

Meditând la mesajul „fără subvenţia de la Guvern nu se poate scoate ziarul”, doresc să îl remarc pe: moderatorul întregii manifestări – directorul executiv al F.D.G.R., dl Benjamin Józsa; omul de afaceri Michael Kothen, (cel care a contribuit împreună cu Dirk Bekesch la realizarea primei prezenţe în on-line a ziarului, în decembrie 1996); primul redactor-şef al ziarului H.Z. (în 1968) dl. Ewalt-Friedrich Zweyer (n.16.02.1932, Bucureşti). Acesta s-a deplasat singur (la 91 de ani) la pupitrul adunării şi extrem de sigur a evocat momentele de începuturi, felicitând echipa prezentă. Recunosc că nu i-am cunoscut ascendenţa (librar şi muzicieni, iar pe altă ramură: marii artişti plastici Storck), dar încercând să-i descopăr biografia am constatat că domnia sa este iniţiatorul expresiei: „jurnalişti ai jumătate de adevăr” (Neuer Weg, 24.12.1989), devenită celebră pentru epoca autocenzurii. Momentul de reculegere în memoria celor dispăruţi în aceşti 55 de ani (un loc aparte fiindu-i acordat fotografului Fred Nuss) şi fotografia de grup au reprezentat etape culminante ale manifestării oficiale, bun prilej de a demonstra unitatea şi determinarea colectivului redacţional.

Nu în ultimul rând, în buna organizare a întregii întâlniri, un rol extrem de important şi tonifiant l-au avut directorul muzical al Bisericii Evanghelice C.A., dirijorul Jürg Leutert şi soţia – organista Brita Falch Leutert-, o familie care a părăsit insulele Lofoten din nordul Norvegiei, pentru a se stabili în Sibiu şi a coordona corul Bach (din februarie 2015). Momentele muzicale interpretate – inclusiv vocal-, au dat o notă de culoare, aranjamentul şi programul muzical asigurând auditoriului clipe de reflexie, suficiente pentru a medita şi la destinul presei scrise şi a mass-mediei, în general.

Comunitatea germană – prin grija F.D.G.R. – şi-a asigurat dreptul la informaţie, dar şi la promovarea intenţiilor şi conceptelor, cele două publicaţii tipărite care apar: cotidianulAllgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” (ADZR – urmaşul lui Neuer Weg – Drum Nou, ce apare din 1993, prin unificarea Neuer Weg cu Neue Banater Zeitung şi Karpatenrundschau) şi săptămânalulHermannstädter Zeitung”, fiind completate cu emisiuni TV şi radio în limba germană, secţiile teatrelor, etc., toate fiind subvenţionate de Guvernul României.

Iar mulţi sibieni spun cu mândrie şi satisfacţie: „Das ist unsere Zeitung”!

 

Avem publicaţii multe … la care să ne abonăm?

 

Mulţumesc pentru sprijinul – în informare – primit de la consilierul local Helmut Lerner, iniţiator şi coordonator al multor proiecte culturale; în mijlocul saşilor, i-am mulţumit (în gând) şi mamei pentru cei doi ani de germană, insuficienţi pentru înţelegerea subtilităţilor unei limbi care merită învaţată, pentru o bună integrare în mediul multicultural sibian.

În calitate de editor, recunosc că în ultimele luni m-am „abonat” şi la H.Z. (1 leu/număr), cu dorinţa de a fi contectat la informaţia săptămânii din lumea germană, regretând că accesul la informaţie este îngreunat de necunoaşterea suficientă a limbii. Un istoric îmi zicea că românii sunt un popor oral, eu replicându-i că totuşi sibienii mai au acces zilnic la cotidianul „Tribuna”. Singurul cotidian al Sibiului, care – fără nicio subvenţie -, este sortit dispariţiei. În lipsa unor dezbateri deschise – legate de dreptul şi accesul la informaţia scrisă şi veridică pentru toţi cetăţenii -, toate administraţiile (centrale/ zonale/ locale) ar trebui să se întrebe câte publicaţii tipărite pot fi susţinute, în condiţiile unei bune gestionări a banului public? Până când mai putem citi zilnicTribuna”? De la începutul mileniului III, ni se spune şi repetă că „digitalizarea trebuie să fie responsabilă şi să nu neglijeze pe nimeni”, societatea fiind programată să fie hiperdigitalizată şi hiperconectată, preocupările fiind în asigurarea identităţii digitale şi suvernanitatea datelor!

Aştept cu înfrigurare publicarea oficială a recentului recensământ, pentru a cunoaşte în ce măsură majoritatea a devenit minoritate, iar în virtutea legislaţiei „Tribuna” poate aspira la subvenţionarea presei scrise! QUO VADIS, Tribuna?

Romanii ne-au învăţat că „verba volant, scripta manent”, – o expresie pe care toţi saşii o cunosc, întreaga comunitate ştiind că spre deosebire de mărturiile orale, actul scris e greu de contestat. Să nu uităm că, dacă nu ar fi existat presa scrisă – inclusiv H.Z. şi Tribuna – nu exista ascensiunea politică a primului preşedinte sibian al României, presa locală având un rol important în conservarea şi promovarea identităţii! O întrebare a cititorului sibian: noi la ce ne abonăm?

Felicitări Hermannstädter Zeitung”! Alles Gute zum Geburtstag!

28 februarie 2023 la 20:25

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 21 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit